„Noua Republică a depus o plângere la Curtea de Apel, împotriva OUG nr. 45/2014 care modifică Legea 370/2004 privind alegerea Președintelui, solicitând judecarea cauzei și sesizarea Curții Constituționale. Ordonanţa încalcă flagrant drepturile partidelor politice, interzicându-le celor care nu au grupuri parlamentare proprii să aibă reprezentanţi în Birourile electorale ale secţiilor de votare. Este evident că, prin aceasta, se creează un avantaj pentru PSD, respectiv pentru candidatul Victor Ponta. Cu cât sunt mai puţine partide reprezentate în secţiile de votare, cu atât creşte posibilitatea fraudării votului în favoarea partidului aflat la guvernare. Dacă toate aceste manevre anticonstituţionale ale Guvernului Ponta continuă în acest ritm, credibilitatea României în ochii partenerilor din Uniunea Europeană se ruinează cu totul. Ne putem imagina cum va fi tratată România cu un preşedinte precum Victor Ponta, cunoscut ca plagiator şi recunoscut ca sabotor al Constituţiei României. Cerem curţii de Apel să desfiinţeze deîndată Ordonanţa, pentru ca şi Curtea Constituţională să se poată pronunţa”, a declarat Ion Stan.
Noua Republica, plangere contra OUG 45
ARAD. Vicepreşedintele Partidului Noua Republică, Ion Stan, consideră ordonanţa de modificare a Legii privind alegerea preşedintelui o nouă palmă dată de către Guvernul PSD statului de drept şi democraţiei, o sfidare a deciziilor Curţii Constituţionale.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
2
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
5
Citiți principiile noastre de moderare aici!