ARAD. Dacă la momentul aflării noii adrese a IPJ Arad, reprezentanții instituției au adus în discuție faptul că imobilul, care este fostul internat al liceului textil, are o curte încăpătoare pentru autospecialele Poliției, acesta fiind unul dintre motivele pentru care s-a optat pentru această clădire, nimeni nu s-a aplecat nici până astăzi asupra lipsei parcărilor pe străzile din jurul clădirii, adică Labirint și Splaiul Toth Șandor.
Oricine a trecut, în ultimii ani, pe strada Vârful cu Dor, în zona sediului Poliției, a putut observa faptul că parcările sunt ocupate toate la orice oră, semn că această stradă devenise neîncăpătoare pentru cei care aveau probleme de rezolvat la Poliție și se deplasau într-acolo cu autoturismul, ba chiar și pentru angajații IPJ Arad care mergeau cu mașinile la serviciu.
Ei bine, situaţia e şi mai gravă la noul şediu iar pentru locuitorii de pe Splaiul Toth Șandor a început să devină o problemă faptul că angajații IPJ Arad, cei care se deplasează cu autoturismul la serviciu, dar și cetățenii care vin la noul sediu al Poliției, parchează pe unde apucă. Și când scriem pe unde apucă, ne referim în mod special la spațiul verde.Fotografiile care însoțesc materialul de față sunt făcute de un cititor al site-ului www.aradon.ro, revoltat de faptul că tocmai angajații MAI nu respectă legislația, parcând pe spațiul verde de pe malul Mureșului.
„Nu de mult timp s-a mutat Poliția lângă noi, dar vreau să vă spun că se parchează ca nicăieri. Se urcă cu mașinile pe spațiul verde. Noi, locuitorii din zonă, nu am parcat așa niciodată. Și dacă parcam, veneau și ne ridicau mașinile. Nu mi se pare normal că li se permite să facă așa ceva”, a spus cititorul nostru.
Cum va fi rezolvată problema, mai ales că Poliția va rămâne doi ani și jumătate în clădirea de pe Splaiul Toth Șandor? Rămâne de văzut. IPJ și SRI Arad au obținut 26 de milioane de lei (nerambursabili) din fondurile europene pentru a-și moderniza clădirea pe care o împart, cea de pe Vârful cu Dor, proiect cu o valoare totală de aproape 36 de milioane de lei. Reabilitarea imobilului este prevăzută a fi implementată pe parcursul a 32 de luni.
Trimite articolul
Xamenzi ? pe cand ? ca daca parcheaza cetateanul obisnuit imediat vine organu’ si aplica o amenda…aa am uitat la ei nu se aplica regulile pentru gusteri…
Pai, sa sune la politia locala sa ridice masinile parcate neregulamentar. Hahahahahahahahahahahahahaha
Nesimtirea soferilor distruge spatiul verde … Parcarea e interzisa pe spatiul verde. Sau legea nu se aplica pentru toti la fel ?
ii intereseaza pe politisit sa respecte legile? deloc. ca sa nu mai vorbim de educatie si de bunul simt. tupesti din cale afara!
Aici nu se pot da amenzi pt incalcarea spatiului verde? ALO! Politia locala ce face? Hai sa vedem!
Ei sunt militieni, au voie…
-
va puneti cu ….organu,?….. nu-i bine…domnilor postaci..
Vinovati sunt sefii Aradului, Falca Balcea si Haita.Ei au schimbat sediul Politiei fara a tine cont de autoturisme de serviciu si personale.Si cate sunt din astea
Nu sediul distruge. Militienii distrug. Se vede ca majoritatea sunt niște țărani veniți ,,la oras”. Nu știu săracii ce înseamnă civilizația….
-
@Unu, care tarani, care oraseni? La tara vezi cai sau porci prin localitati? Sau invazie de purici si paduchi? Orasan? Sunteti la a doua generatie de moldoveni veniti in Arad, asa ca las-o mai moale cu taranii ;)Ce inseamna civilizatia? Aradul pare oras civilizat? :))) Mor de ras…
-
Mori de ras ca esti cap de creta te gadila cascheta care ti ai uitat o intre oo
-
Civilizația înseamnă de exemplu sa nu parchezi pe spațiul verde ca în satul de unde vii.
-
Sau sa nu ai paduchi 😉
-
-
MIZERABIL
cum de lasa primaria de rahat ca politia sa distruga spatile verzi de acolo acum ???
Dar totodata noi riverani nu mai putem parca din cauza acestor needucați .Sa le facă parcare sub pod,este lic suficient chiar și betonat.
Acel asa zis ” spațiu verde “, este digul de apărare impotriva inundațiilor. Cat despre ” capetele de creta, se vede după mașini cat de rau le merge. La asa comportament, mai mentalitatea lipseste.
LIPSA DE BUN SIMT,sa parchezi pe spatiul verde.si lipsa aplicarii legilor
La general scheletăriile statului distrug enorm din Verdele societății…
In tari si orase normale,deviza Lege si ordine e la…ordinea zilei.In Arad,,peste tot,deviza se transforma in Faradelege si dezordine !!
Care mal al Muresului, bre ziaristii lui Peshte Prajit?! Malul Muresului este la 50m distanta, vorbitii prostii!
Dacă nu li s-au asigurat condiții de parcare, unde să parcheze angajații poliției sau cetățenii care au treabă acolo ?
Măcar nu blochează strada.
Uitați-vă și la “partea plină a paharului”:
ce mașini sunt parcate acolo ? (le merge bine sau nu polițiștilor)
Este timpul pentru stalpisori. Inca o paine de mancat pentru frmele de casa…
Nu noul sediu al politiei degeadeaza spatiul verde,ci ghiolbanismul angajatilor,a celor care vin sa isi rezolve probleme,dar mai ales imbecilitatea administratiei locale,pentru ca se stia ca vor fi probleme cu parcarea,dar nu au luat nici o masura pentru amenejarea unei parcari. Insa acum probabil se gandesc la niste stilpi la marginea drumului,un cozonac pentru firmele prietene.
normal ca nu au nici o legatura cu arad
Militienii Nu prea conduc Dacii ….
Soluție: amenajarea unei parcări provizorii spre Mureș în continuarea terenului de tenis a hotelului Coandi și montarea unor trepte metalice pentru a urca pe dig similare cu cele de lângă podul Traian.