IPJ Arad informează despre cel mai recent mod folosit pentru a înşela sau a fura din locuinţe. Un asemenea caz a fost semnalat în localitatea Bârsa, unde două femei de etnie rromă bat la uşa persoanelor în vârstă şi sub pretextul că le oferă la preţuri promoţionale vase din inox, acestea au pătruns în locuinţa unei bătrâne care suferă de probleme locomotorii şi i-au furat banii pe care îi avea în imobil.
De asemenea, IPJ Arad informează şi atenţionează cu privire la diferite modalităţi de înşelăciuni, furturi prin împrietenire ori alte infracţiuni la care pot deveni victime, cetăţenii, mai ales persoanele în vârstă. Din păcate, realitatea demonstrează că mulţi cetăţeni nu-şi iau nici cele mai simple măsuri de prevenire şi adeseori, pe lângă faptul că sunt indiferenţi la ceea ce se întâmplă cu semenii lor, aceştia nu face nimic pentru a se apăra ei înşişi, aşteptând să fie protejaţi de forţa publică.
Sfaturi de la Inspectoratul de Poliţie
Astfel, IPJ Arad atrage atenţia arădenilor să nu permită accesul în locuinţă şi nu furnizeze informaţii despre vecini persoanelor necunoscute care pretind că reprezintă diverse instituţii sau oferă diverse servicii iar când au cel mai mic dubiu să nu ezite să sune la sediul acestor instituţii pentru a se convinge de veridicitatea celor spuse de necunoscuţi. Să nu facă cunoscut altora locul unde îşi ţin valorile şi nu se lăude cu cantitatea lor. Să nu ţină sume mari de bani în casă, neasigurate, şi nici să nu lase impresia că deţin asemenea sume; aceeaşi recomandare este valabilă şi cu privire la bijuterii. Să nu ezite să întrebe persoanele străine pe care le întâlnesc în bloc pe cine caută, astfel de întrebări descurajează hoţii. Să îşi sprijine vecinii atunci când aceştia solicită, în scopul reţinerii unor persoane suspecte care opun rezistenţă.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!