Elevii veniţi din toată ţara la Olimpiada naţională de Limbă, comunicare şi literatură română „Geroge Călinescu” au avut şansa să participe, astăzi, în sala „Studio” a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, la o „întâlnire literară” cu Alex Ştefănescu, critic literar, redactor-şef la „România literară”, Ioan Moldovan, redactor-şef la revista „Familia”, şi scriitorii arădeni Vasile Dan, Gheorghe Mocuţa şi Ioan Matiuţ.
După ce moderatoarea evenimentului, prof. Lia Faur, a făcut introducerea în tema propusă discuţiei, ,„Valoare şi impostură în literatura tânără de azi”, olimpicii au primit carneţele şi pixuri pentru a-şi formula întrebările şi a le adresa invitaţilor.
O întrebare – „când are un poet conştiinţa propriei sale valori şi cine poate gira pentru el?” – a stârnit lungi comentarii, mai ales după ce şi-a făcut apariţia criticul literar Alex Ştefănescu (ajuns cu întârziere din cauza trenului). Redactorul şef al revistei „România literară” şi-a captat tânărul auditoriu cu un salut apreciativ, „aveţi ceva frumos, o plastică iluminată de inteligenţă”, după care le-a vorbit despre ce înseamnă creaţie literară – „esenţa literaturii este să promoveze tot felul de emoţii: exaltare, amuzament, melancolie etc”; „o carte, care nu emoţionează, nu există, degeaba a fost scrisă”; „nu trebuie să luăm o carte numai pentru că seamănă cu o carte”; „literatura provoacă o plăcere, o plăcere foarte rafinată” -, cum se face lectura – „adevărata lectură este să te laşi în vraja ei; nu trebuie să citeşti poezia încordat” -, despre poet şi critic literar – „când eram mic aveam un vis: să ajung critic literar, pentru că asta însemna să citesc”; „eu sunt un cititor profesionist, sunt de serviciu cu cititul”; „lupta poetului este să-l cucerească pe cititor”; „atunci poate fi conştient de valoare lui când emoţionează lumea” -, dar nu a uitat nici de autorii manualelor şcolare – „unele manuale duc la infirmitatea elevilor, distrug vraja lecturii”.
Dezbaterile au continuat – punctate cu momente muzicale susţinute de Constantin Tălmaciu, prim flautist la Filarmonica de Stat Arad, Viena Residenz şi Europa Symphony – cu alte întrebări interesante. Olimpicii la Limba şi literatura română, care au umplut nu numai sala Studio ci şi holul, vor avea, cu siguranţă, o amintire de neuitat.
JA – V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!