Proiectul a fost câştigat de Asociaţia Absolvenţilor Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” – Alumni, în urma concursului de proiecte organizat de Centrul Cultural Judeţean Arad din cadrul CJA.
Manifestarea a făcut parte din cadrul Zilelor Academice Arădene, cea de-a XX-a ediţie aniversară, care marchează 20 de ani de învăţământ academic al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.
Întrunirea s-a bucurat de prezenţa mai multor oaspeţi de seamă dintre care îi amintim pe următorii: prof. univ. dr. Aurel Ardelean, prof. univ. dr. Florin Dumescu, decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice, prof. univ. dr. ing. Corneliu Maior, cancelar al Universităţii, prof. univ. dr. Ioan Cuzman, absolvenţi ai UVVG precum deputatul Iustin Cionca, subprefecţii Radu Stoian şi Levente Horvath, jr. Mihaela Ozarchevici, jr. Liana Duka, jr. Marcel Grec, dr. Mariana Rista, dr. Ligia Piroş, dr. Viorica Leordean, dr. Gabriel Chisăliţă, dr. Mircea Onel, dr. Toth Csongor, dr. Diana Chisăliţă, dr. Ciprian Pribag, ec. Aurel Ionescu, ec. Duka Atila, ing. Atimuţ Ioan, biolog Mirela Ardelean, biolog Marian Petrescu, biolog Mircea Onel ziarişti precum Izabela Vekas, Lucian Ciobanu, Paula Bulzan, Florin Coita, Ioan Suciu şi Daniel Albu, preşedintele Asociaţiei Absolvenţilor Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” – Alumni.
Invitatul de onoare al lucrărilor a fost dl. rector fondator, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, care a subliniat că Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” este universitate europeană, de avangardă pentru învăţământul superior românesc şi ocupă locuri fruntaşe în clasamente academice din ţară şi străinătate. „Prestaţia d-voastră profesională foarte bună este cea mai bună promovare a Universităţii. Deţineţi funcţii de mare răspundere, prefect, preşedinte Consiliu Judeţean, preşedinte tribunal, director de instituţii publice şi private, manager în afaceri şi astfel confirmaţi că învăţământul academic privat are forţă şi excelenţă. Cu un număr de peste 20.000 de studenţi, masteranzi şi doctoranzi, cu peste 40.000 de absolvenţi, Universitatea este membră fondatoare a Uniunii Universităţilor Private Acreditate din România şi are parteneriate cu 38 de Universităţi din străinătate şi cu 18 Institute de cercetare ştiinţifică – fapt ce facilitează organizarea unor programe de studii de licenţă, masterat şi doctorat în cotutelă, de mobilităţi internaţionale ale studenţilor şi cadrelor didactice”.
În cuvântul său, Daniel Albu, preşedintele Asociaţiei Absolvenţilor Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a subliniat „În aceste zile Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad împlineşte 20 de ani de istorie instituţională. Vă rog să primiţi cele mai sincere felicitări ale Asociaţiei Absolvenţilor Universităţii de Vest Vasile Goldiş Alumni şi ale mele personal. În cei 20 de ani, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” în care şi-a consolidat statutul de instituţie de referinţă pentru Judeţul Arad şi a dovedit viabilitatea Universităţilor particulare comunitare. UVVG a dovedit prin realizările academice din cei 20 de ani, prin premiile naţionale şi internaţionale, prin calificativul A.R.A.C.I.S. – „grad de încredere ridicat”, că învăţământul academic particular este prolific şi modern. Faptul că Universitatea este membră a Asociaţiei Universităţilor Europene, a Asociaţiei Universităţilor Danubiene, a Consorţiului European „Carolus Magnus”, sunt argumente ale statutului european al Universităţii. Alături de membrii Asociaţiei Absolvenţilor UVVG adresez un cuvânt de preţuire domnului prof. univ. dr. Aurel Ardelean, Rectorul fondator, care în calitatea de vicepreşedinte al Federaţiei Europene a Şcolilor Superioare, organism participativ al Consiliului Europei a avut iniţiative naţionale şi internaţionale în beneficiul învăţământului academic particular românesc. Astfel, domnul Rector fondator şi devotatul corp academic a împlinit aspiraţia ilustrului patron spiritual VASILE GOLDIŞ pentru multiculturalism şi deschidere europeană”.
„Scopulprincipal al asociaţiei este constituirea unui cadru de acţiune pentru promovarea elementelor de noutate si de actualitate din toate domeniile studiate în rândul absolvenţilor Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, realizarea inter-relaţionării optime între activitatea teoretică şi cea practică, sprijinirea lor pentru integrarea profesională, ridicarea nivelului ştiinţific şi cultural, organizarea unor activităţi de conlucrare dintre universitate şi mediul social – economic. Asociaţia, prin caracterul său neguvernamental, va promova iniţiative, va întreprinde acţiuni şi va face demersuri concrete în vederea sporirii gradului de transparenţă a instituţiilor publice în procesul de învăţământ, ridicarea acestui proces la nivelul standardelor, criteriilor şi indicatorilor de performanţă european şi internaţional, dezvoltarea unei culturi a calităţii, creşterea preocupărilor pentru cultura civică, stimularea intensificării relaţiilor între corpul profesoral şi absolvenţi”, a precizat Daniel Albu.
Asociaţia îşi propune următoarele: sprijinirea dezvoltării bazei materiale de învăţământ şi cercetare din universitate; dezvoltarea colaborării internaţionale cu organizaţiile similare; menţinerea şi dezvoltarea tradiţiilor specifice Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”; cultivarea spiritului de apartenenţă la comunitatea academică a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”; stimularea relaţiilor interactive între oamenii de ştiinţă; organizarea unor manifestări specifice dezvoltării dialogului între corpul profesoral şi absolvenţi pe de o parte şi între angajator şi absolvent, pe de altă parte; sprijinirea absolvenţilor UVVG pentru accesul pe piaţa muncii şi integrarea lor profesională; orientarea studenţilor cu aptitudini specifice spre activitatea de cercetare ştiinţifică; reprezentarea intereselor profesionale ale tuturor membrilor asociaţiei în raporturile cu asociaţiile similare din ţară şi din străinătate.
De asemenea, Asociaţia Absolvenţilor Universităţii de Vest äVasile Goldişö, îşi propune să sprijine moral şi material şi cadre didactice pensionare ale Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, care au o stare de sănătate şi o stare materială precare.
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!