Nu s-a ajuns la nicio concluzie în ceea ce
priveşte poluarea canalului Mureşel cu
produse petroliere, incident survenit
săptămâna trecută.
Dacă, iniţial, Administraţia
Naţională pentru
Îmbunătăţiri Funciare (ANIF),
Garda de Mediu şi Compania de Apă erau
convinse că au găsit două
societăţi vinovate, lucrurile au luat o
întorsătură de 180 de grade. După
prima expertiză, susţinută de comisarii
de la Garda de Mediu şi cei de la Compania de
Apă, urmele reziduurilor conduceau spre două
firme mari. Reprezentanţii acestor
societăţi nu au agreat constatările
făcute de aceste instituţii şi au cerut
o nouă expertiză, realizată de o comisie
în care să existe şi reprezentanţi
ai părţilor incriminate. Cea de a doua
expertiză a avut loc, iar marţi s-a
ţinut o şedinţă comună, la
care au participat toate părţile implicate,
pentru a se trage concluziile. Din nefericire,
instituţia abilitată să ia măsuri
în această privinţă, Garda de
Mediu, s-a văzut pusă în situaţia
de a nu avea pe cine să tragă la
răspundere.
Fără vinovat
La a doua expertiză, nu s-a putut constata de unde
provin produsele petroliere. Ioan Puie, comisar al
Gărzii de Mediu şi reprezentant al
instituţiei la şedinţa comună, a
declarat că „noi am presupus că ar fi
cele două societăţii din zonă, dar
nu a fost descoperită nicio probă care
să ateste acest lucru. La una dintre
societăţi, am controlat toată platforma
de lucru şi nu am găsit niciun cămin. La
cealaltă, în căminul din faţa
sediului, au fost găsite urme ale poluării,
dar în căminul din curte, la doar 10 metri
distanţă, nu au fost descoperite reziduuri.
Am luat şi probe, în speranţa că
vom găsi ceva, au fost făcute analize, dar nu
au fost găsite substanţe incriminatorii
în căminul din curte”. Concluzia
finală: nu a fost găsit poluatorul, nu poate
fi luată nicio măsură împotriva
lui, iar cazul va fi închis.
Pe viitor
Cu toate acestea, Garda de Mediu a dispus ca ANIF
să identifice toate gurile de descărcare ce
se varsă în Mureşel, pentru ca,
în cazul unei întâmplări
asemănătoare, să existe un punct de
plecare în perspectiva unei anchete.
A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!