ARAD. Nu se mai obosesc să-i informeze pe consilierii locali despre treaba pe care o fac pe la societăţile din subordinea CLM deşi cam aşa prevede legea locală. Este vorba de managerii unităţilor din subordinea consiliului. Doar două societăţi pun pe masa aleşilor municipali un scurt raport de activitate lună de lună. Celelalte nu se mai obosesc să facă acest lucru, pentru că şi aşa mai niciodată consilierii locali nu le adresează întrebări directorilor. Şi apoi, a devenit deja de tradiţie ca mai marii societăţilor să nu mai fie prezenţi la şedinţa ordinară a CLM din fiecare lună.
Singurele rapoarte pe care le-am găsit noi pe masa consilierilor sunt cele ale Companiei de Transport Public şi ale Recons. Nicio dată, nicio informare, niciun raport nu a venit însă, sau cel puţin nu l-am găsit noi, pe masa aleşilor de la societăţi de importanţă capitală în această perioadă: CET Hidrocarburi şi CET Lignit. Pe lista celor care nu mai fac raport consiliului se regăseşte şi Gospodărirea Comunală, a cărei activitate aleşii o vor cunoaşte doar dacă vor întreba.
Tot pe lista neagră se regăseşte şi Târguri, Oboare, Pieţe (TOP), care teoretic ar trebui să aibă activitatea bogată lună de lună (societatea fiind cea care înregistrează aproape în fiecare an cel mai mare profit dintre unităţile aflate în subordinea CLM), dar care doar din când în când îşi prezintă raportul. O practică întâlnită şi la cei de la CET.
Ultimii pe listă sunt cei de la Regia Autonomă de Drumuri Municipale care nu au mai scris un raport către Primăria Arad şi CLM de ani buni, dar şi au o scuză ce ţine: sunt în insolvenţă tot de pe atunci iar falimentul pare a fi singura opţiune pentru această regie.
CITESTE SI:
Taxele pe 2014, la vot in Consiliul Local
Citiți principiile noastre de moderare aici!