Din păcate, etapa a doua a fost de la început compromisă din cauza numărului redus de vaccinuri pe care l-a primit România, motiv pentru care nu au putut fi operaționalizate decât un număr redus de centre în fiecare județ.
Trimite articolul
XEtapa a doua a inceput in stilul pur romanesc adica persoanele cele mai expuse (cei cu boli cronice) nu au putut sa se inscrie individual .Ce naiba faci in cazul in care medicii de familie nu au fost instruiti in acest sens iar unii nici nu vor sa participe la inscrierea lor.Alo !DSP se aude?!
-
Aici gresesti, de fapt comunicatul oficial a indus in eroare, platforma permite sa te inscrii de pe cont personal ca persoana fizica chiar daca ai sub 65 de ani dar suferi de boli cronice, eu am confirmarea inscrierii si sunt in aceasta situatie. La cei peste 65 de anisistemul verifica anul nasterii din CNP si te inscria automat, daca erai sub 65 de ani mai aparea o casuta in care trebuia sa mentionezi de ce boala cronica suferi. Deci au anuntat gresit, sistemul a permis si inscrierea de pe cont de persoana fizica chiar sub 65 de ani dar cu boli cronice.
-
Este fals ce spuneți . Eu m am înscris .Programul a funcționat mai greu .. Dar am reușit .
-
Nu este nimic fals eu am apelat prin dispecerat telefonic si atunci operatoarea habar nu avea ca trebuie sa bifeze casuta cu boli cronice.
-
-
in prma zi de vaccinare posturile tv au anunțat că în Norvegia au decedat 23 de persoane,de reacții adverse,cpencidență ???!
-
prost esti :):):)
-
tu….esti dobitoc si naiv,adică prost așa cum știi tu….
-
Gemi…iarăși ai venit tu să gemi de prostia care geme in tine!!!🙄🙄🙄🙄🙄🙄
-
-
prost ești tu de dai in gropi,retardatule și eu am văzut in data de 16 01 21 la stiri Antena 3, boule,uita-te și tu pe youtub,poate ai noro să găsești ceva inregistrări ale știrilor,așa că nu mai fă tu pe nimeni prost,dobitocule!!!🙄🙄🙄🙄🙄 ci geme mai departe in prostia ta de retardat.
-
-
-
Astăzi dimineața, duminică la ora 8, am planificat 3 persoane ( 2 varsnici și 1 cu diabet) din famile la Pecica, peste 2 saptamai și plus înca 3 saptamani la rapel. Platforma a funcționat bine, am primit instant cele 3 confirmari .
Locul 1 este ocupat de G.Falca
Locul 2 este ocupat de G Seculici si din acest motiv se ingreuneaza limita la vaccin pt acesti indivizi sunt supusi la un vaccin de 20 Ani De PUSCARIE !!!
Vaccinul este rezevat pt acesti 2 indivizi si din acest motiv se
-
Ce jeg de om ești , in primul rind Seculici este trecut de 65 și nu așteaptă mila nimănui, iar in a doilea rind știe sa se înscrie și el pe platforma singuri , deci ești un PROST
-
Iar tu un analfabet.
-
👍👍👍👍👍👍
-
-
Poate redirectionati de la celelalte centre spre Arad. La ora la care scriu (23;30) avem 4300 de locuri libere in judet, la care nu se inghesuie nimeni. Cate 500 de la fiecare centru daca ar fi redirectionate spre Arad, sigur se vor ocupa in cateva ore. Mai “porniti” inca un centru de vaccinare.
Antivaccinistii au fugit la înscriere,sunt primii pe lista ,de ăsta nu mai sunt pe aici.
-
Măi imunitate ,nu au fugit,sunt pe aici dar sunt uimiți de buluceala cu care dați voi năvala la vaccinare si asteaptă rezultatul vaccinărilor să vedem cu cât va scădea populația intr-un an,doi ,zece…și apoi mai vorbim ,agresivitatea cu care se promovează vaccinarea ar trebui să vă dea de gândit, si apoi să vă inșirați ca oile la vaccinare când Bill Gates a spus clar că scopul ezte reducerea populației la nivel global.
-
“Vaccinatu”, bai, oricum populatia a fost redusa cu pandemia, si decesele cauzate tot de pandemie care au dus și la alte complicații. Asa ca, vaccinul e singura soluție ptr a opri pandemia, dar un re tar dat ca tine, nu înțelege rostul medicației…
-
Anonimule 24 Ești dus rău cu capul măi frate,lasăt-te de prostii de astea,ce morți de covid,de unde stii tu,ce dovezi ai ,? televizorul?!nu există autopieri ,nu este nimic dovedit,nimeni nu a interzis autopsierile dar nici nu se fac asta așa ca să nu poată fi tras la răspundere nimeni,la o adică de ce crezi tu că morții aceștia au murit de covid,este ca și cum tu ai muri iar eu aș susține că ai murit de rabie,sau scabie sau mai stiu eu ce ,aș fi crezut?! nu! pentru e simplu…nu am dovezi.dar in fine cine vrea să se vaccineze să fie sănătos,la indemnul celor ce “vor să ne facă un bine” eu prefer să astept….rezultatele.nu sunt in potriva vacinurilor,ultimul l-am făcut in 2009 mă aflan in UK si mi-am permis să-mi cumpăr vaccinul impotriva gripei porcine in urma căruia sufăr și acum ,am sechele serioase,am fost la o săptămână de la vaccinare două săptămâni in comă ,acolo in Anglia așa că nu mă lămuri tu pe mine sau pe alți cât de bun e vaccinul,desigur că nu doresc nimănui să treacă prin ceia ce trec eu,prin ceia ce am trecut eu aș fi cu un suflet rău și atunci nu a fost obligatoriu așa cum este acum nici nu se promova vaccinurile cu agresivitatea cu care se promovează acest vaccin. Așa că hai noroc și multă sănătate.
-
ps. insuși faptul că mă jignesti ,mă faci retardat dovedește faptul cât ești tu de inteligengt,de servil și slugă a nu știu cui,probabil că nu știi nici tu da ai căpătat și tu un pic din bruma de bani europeni și latri ca un câine ,dar fără să gândești,de fapt la ce bun,când găndeste televizorul pentru tine! Brovo anonim 24 .😎😎😎😎
-
Anonim 24 ce ințelegi tu prin ceia ce Dumnezeu ne-a dat de la nastere,de când am venit pe lume ; LIBERUL ARBITRU, că se vede că nu prea ai habar de vreme ce vii cu injurături ca să lămurești TU pe alții cât de bine e să iți faci vaccinul,faci parte cumva rin regnul reptilian sau draconian sau hidra?! dacă da atunci e de ințeles de ce o faci !!! 😔😔😔
-
Reptilienii sunt cu vaccinul, asa-i?
Aia din tunelurile dacice de sub Muntii Bucegi?
De unde le scoateti , fratilor?
Ultima gaselnita: de ce liderii lumii s-au dus la vaccinare imbracati in vesminte negre?
Te doare mintea! -
Mă SONOR,ceva ceva stii tu,dar esti incă la inceputul abecedarului,nu ai habar de ce te inconjoră ori ești parte din categoriile descrise și faci pe șmekerul ?! 😔 de asta nu ți s-a dat nici dreptul la replică. Așa că hai grăbește pasul,marș de aici !
-
Umanoidule, nu mai citi toate aiurelile tiparite si proliferate in brosuri despre ,,profetii,, de discipolii psihopati ai calugarului de la man. moldoveana Petru Voda. De o vreme vada ca sunt raspandite pe sub mana si in randul ortodocsilor hiperhabotnici de pe aici. Vezi ca in ritmul asta se ajunge la balamuc
-
Evul Mediu scrie pe voi!
-
-
Măi nesimțitule ,te simți bine când faci pe altul retardat? hai marș de aici ! că infectezi !!!
-
-
Mare e gradina Domnului!
-
Da de acord cu tine,in sfârșit o dată sunt de aceiași părere cu tine.Multă prostie pe lume,ridicată la rang de “ințelepciune”.
-
-
Puteam sa jur pe ori ce ca vaccinarea nu va decurge cum trebuia,iata nici nu sa inceput si nu mai sunt vaccinuri , toti mai marii te indeamna la vaccinare si nu au cu ce !? aveti grije de voi ,institutiile statului Roman nu poate rezolva si nici nu stie si nici nu poate face nimic , isi rezolva propriile lor probleleme in plus se mai si filmeaza cand se vaccineaza ,niste jeguri,de acum porneste lupta pentru supravetuire(Covid) si multi se vor pricopsi cu ocazia vaccinarilor,pentry cine DA este vaccin pentru cine NU este condamnat …
-
Această problemă e în toată Europa, nu doar în România și uite așa, vor dori românii să se vaccineze. Dacă erau vaccinuri suficiente, nimeni nu dorea, acum va fi îmbulzeală, c-așai românul!
-
“ori ce” s-ar spune, ești praf! 🙂
-
Băi arad,tu ești ” periferia aradului,vai si amar de capul tău prost!!!🙄🙄🙄🙄🙄🙄🙄🙄
-
-
toti sunteti buni la bagat devina , voi nu sunteti in stare sa va organizati nici sa faceti curat in propria casa
Incep jocurile de culise cu aceste vaccinari,intrarea pe usa din dos,spagi,relatii etc,multi se vor pricopsi ,iar prostimea va avea sabia deasupra capului,asta este Romania Curva !
…..ce tot vă isterizați atâta cu vaccinu ăsta, nici dacă v-ar lua apa, mâncarea și alcoolul din mână nu ați fi făcut atâta crize existențiale….. vă agitați ca sifonu, mai lăsați draqu latrina3, irealitatea and co. și reveniți naibi cu picioarele pe pământ…… ați trăit, trăiți și o să trăiți de acum în înainte cu virusul ăsta așa cum ați trăit si cu alți viruși până acum, vă lăsați manipulați ca niște oi pierdute fără perspectivă în viitor……..PS… stați liniștiți că o să mai apară alți viruși, alte tulpini că doar trebuie să manance și pharma business ceva !!!
PPS…..mor naibi sute de mii de oameni, zilnic de HIV……la ăsta nu sa făcut nici un vaccin!?!?….. istericilor!!!!!
-
Mor sute de mii de oameni zilnic de HIV? Poate sute de milioane pe zi😨😨😨
De unde le scoateti , oameni buni? -
asta ii prost maxim 🙂
ciudat ce scrieti, eu tocmai m-am programat (sambata, 16.01 ora 11) pentru luni 18.01
-
Ei ,așa…si….?!
Nu pot sa cred! Domnul presedinte Iohannis organiza inca din octombrie campania de vaccinare, aparea aproape zilnic si ne spunea cat de bine vor merge lucrurile. Mai acum 3 zile a aparut din nou spunand ca (!) campania e 100% reusita.
Si atunci pe cine sa cred?
-
Bonetti, ce spune presedintele, spune conform rapoartelor ce i le aduc subalternii, care la randul lor au alti subalterni si asa pana la cel mai de jos. daca unul raporteaza un adevar ce nu convine celui de deasupra lui, acela minte minte un pic. Si asa de la un punct incolo se merge cu minciuna iar presedintele-indiferent cum il chiama- plateste oalele sparte de un nemernic sau un neispravit, pus intr-adins pe-acolo de o gasca rau intentionata. Asa se intampla de veacuri. ia dumneata si citeste istoria.
-
Foarte tare explicatia, galben de-a dreptul😂😂😂
-
Nu este adevarata stirea. Tocmai (Sambata la ora 15:00) m-am inscris la vaccinare si aveau loc liber in 1 Feb. Am sunat simplu la call centeri si m-au programat. Deci mai sunt locuri in municipiu
ISTORIC … aiuristic
Abonamente gratuite pentru SENIORI la transportul public … Trebuiesc vizate semestrial, pentru a se verifica dacă Duhul Sfânt nu a pogorât asupra acestora și i-a întinerit. Pentrucă abonamentele sunt valabile cu C.I. alăturat, pentru a se evita ”împrumutarea” acetora. Până anul trecut, puteau fi vizate la orice chioșc ce vinde biletete de tramvai. Anul acesta,, doar la trei locații, Cocorilor, Victoria și parcă pe la Confecții. Deci stat la cozi în frig, înghesuială … Trăiască CTP. Ajutor de nădejde pentru răspândirea virusului.
Abonamente parcare în oraș. RECONS. Anul trecut mergeai, depuneai cererea susținută de oareșce documente atestând că ai dreptul la aceste abonamente și după vreo 5-10 minute primeai abonamentul. Anul acesta, am depus cererea pe 07 ianuarie și în 14 ianuarie am primit telefon să mă prezint pentru a ridica abonamentul.
Revenind la oile noastre, adică vaccinarea.
CEI 4 EVANGHELIȘTI AU FOST 3, LUCA ȘI MATEI.
Concret, Județul nostru avea acum o săptămână vreo 21 de centre de vaccinare, vreo 6 în municipiu, acoperind suprafața acestuia, aproape perfect. În municipiu, sunt operative acum 2 centre, unul la Spitalul TBC (dat ca Spital JClinic Județean Județean), la ieșirea din Grădiște și Genesis, zona Micălaca 700, Lângă fosta Billa prima.. Oare cum ajung cei din Aradul Nou, Vlaicu, Alfa ???
Nu pot comenta. Este cinevva care VREA să împiedice vaccinarea.
Nu spun ca vaccinul e bun sau rău (exceptând ce s.a întâmplat în Norvegia) dar sa știți oameni buni ca un guvern bun care vrea binele cetățenilor nu ii va obliga sa îl facă. Dacă ajungem sa fim obligați sa știți ca din momentul acela ne.am pierdut libertatea!! Pe mine ma sperie mai tare decât virusul, propaganda aceasta si felul lor prea insistent sa îl facem si asta ar trebui sa ne dea de gândit !
-
stai linistit si nu mai abera ca nu te obliga nimeni
-
Totuși, aveti libertatea sa mergeți la psiholog.
Ia vedeti ce mai zic unii https://www.stiripesurse.ro/fost-cercetator-de-top-al-pfizer-nu-este-nevoie-de-vaccin-nu-vaccinezi-oameni-a-caror-viata-nu-este-in-pericol_1585465.html sa vezi ce campanie impotriva lui s-a declansat dupa aia.
-
erezie! sa fie ars pe rug de inchizitia medicala!
la televizor apare ””un reprezentant al guvernului lui ””care s-a ocupat de vaccinare . el spune ca a rezolvat problema vaccinarii in romania – ”” tara lui ”” . a rezolvat ca tot ce au rezolvat in ultimul an. nu se poate nu se face… bravo romani !
Oameni buni nu vreau sa mor vreau să mă vaccinez dar nu pot nu mai am unde pina și familia mă încinge in bătăi când aude asta. Ei sunt zombie microcipati 5 g in trenul negru cu locomotiva galbenă,au avut virus dar au fost reânviati iar de atunci îmi fac viața iar.
Pina la terminarea vaccinării NU ieșiți din case purtați masca și în interior
Carantina totala camera cu camera apartament cu apartament bloc cu bloc strada cu strada cartier cu cartier localitate cu localitate
Nimeni nu intra nimeni nu iese
Nu folosiți apa nici pentru toaleta , nevoile vi le faceți în butoiașe de plastic
Stați departe de ferestre și vopsitile in negru
Semnalati și denunțați fiecare comportament suspect ori încălcare a legii de urgență
Spor la vaccinat! Fiecare face ce vrea, nu cred în reptilieni, sau alte prostii, dar știu ca acest vaccin are reacții adverse și asta o spun și cei de la moderna, lista cu reacții adverse o găsiți și pe aradon. Mor milioane de oameni anual de tbc, aproximativ 15 mioane pe an, mor atâția oameni de diferite boli, dar nu vad nicio campanie agresivă în presă. Nu spun ca nu există virusul ăsta, dar ce se întâmplă acum e deja prea mult. Se fac miliarde de euro în aceasta pandemie, asta e scopul! De la începutul pandemiei am spus ca scopul e vaccinul, acum ne mai țin asa cu botul pe labe (stare de alertă, mască în aer liber), restricții, până se vaccinează cât mai multă lume! Acum se anunță că nu mai sunt locuri, te pomenești ca se calcă lumea in picioare sa se vaccineze! Astea sunt minciuni, ce încercați? Sunt sigur ca mulți ziariști au alta părere despre pandemie și vaccin, dar nu au curaj sa scrie despre asta! Și am mai observat ceva, oamenii fără credință se tem cel mai mult de pandemia asta, de moarte! Ce ușor sunteți de manipulat! Spor la vaccinat, credeam ca oamenii gândesc, dar nu! Oamenii sunt ușor de manipulat, formatorii de opinie (presa) și politicienii știu sa manipuleze perfect! Pentru prima data în istorie sunt pe aceeași lungime de undă!
-
sau esti tu prea prost ……..ce zici ?
-
daca le spuneai inteligentilor transformati in turme de oi spalate pe creier acum un an ca li se vor lua drepturile fundamentale, ca vor fi manipulati si prostiti fatis, te-ar fi facut conspirationist, ti-ar fi zis ca ei nu ar accepta asa ceva, ca ei sunt liberi etc. eh, ia uite ce simplu a fost sa transformi masele in corpuri inerte si panicate, care sa astepte salvarea de la calaii care i-au adus in acea stare, cu voia si complicitatea lor. apropos, pun pariu ca nu stiati ca exista un film de acum 40 de ani din care pare ca s-a inspirat pandemia asta la indigo: https://www.bitchute.com/video/EJC5js8vpLrj/
-
👍 Daaa… ca o manusa, mai ales sloganul explicat de la minutul 4, exact aceleasi ca si azi, “mot a mot”, oricum filmuletul asta depaseste mental ovinele care catalogheaza “conspirationist” pe oricine are suspiciuni sau nu vrea sa se faca cobai de buna voie. Pai daca am trecut singur prin boala si am anticorpi naturali la ce kkt sa ma vaccinez ? Mare ghinion am avut sa apucam momentul asta in care s-a dezumanizat populatia globului intr-atat incat sa stea “in genunchi” in fata unui virus.
-
nimic din mizeria care se petrece de aproape un an nu putea sa se intample fara sprijinul si ”complicitatea” oilor panicate si ipohondre; au inghitit tot ce i-au programat astia sa creada; pana ieri ei erau destepti si liberi si nu se informau de la tv sau nu credeau in ”autoritati”, de 10 luni inghit pe nemestecate toata propaganda care a divizat populatia, ne comportam suspiciosi unii cu altii, nu ne mai salutam, ne ascundem sub niste carpe, ne evitam si ne comportam ca niste oi ratacite. Sindromul Stockholm, cu cat au introdus mai multe restrictii total absurde si cretine, cu atat isi iubeau si slujeau mai acerb stapanii. Nu mai este vorba de mult de a combate ”pandemia”. Copiii celor care au sprijinit ticalosia asta globala vor avea cui sa multumeasca pentru lumea bolnava in care vor trai.
-
-
-
Si un banal algocalmin poate genera efecte adverse.
Ca in Evul Mediu intunecat sunteti!-
Zise un “iluminat” care compara un medicament vechi de un secol cu un vaccin experimental. Tu esti deja in 2023 cand se va termina experimentul si s-au redactat concluziile finale?
-
Care vaccin experimental? S-a studiat de mult pe virusuri din familia Corona.
Cat despre eventualele efecte adverse de cand a aparut primul vaccin (1796) pana acum antivaccinistii tot asta au propovaduit. Intelegi? Si in 1796 asta se spunea celor vaccinati, ca le vor creste coarne, ca vor muri in cel mai scurt timp etc.
Gandirea lor=gandirea ta. In mai bine de 200 de ani nu ati evoluat deloc!-
Tu ai evoluat dar nu stii sa citesti? Scrie in documentul oficial ca dupa 2 ani vor redacta concluziile finale. Cat despre gandirea de acum 200 de ani? mai invata ca de pe atunci dateaza cele mai mari inventii care au dus la evolutia mult clamata dar ratata de tine. Bine ar fi sa mai fie asa minti luminate si azi in loc de progresisti spalati pe creier
-
@Mda
Nu ai inteles nimic! Ramai in intunecimea mintii tale.
Sa nu uiti sa-ti pui usturoi la usa sa nu te atace vampirii.
Atentie la reptilieni!😂
-
-
-
-
Tovarase Andrei o ai pe Ciocioaca de partea ta!! Nu fii disperat, ea lupta pana la ultima suflare pentru ‘libertatea” ta! Decii tovarasec Andrei (si toti ceilalti de pe aici): nu exista COVID (si daca exista el nu prea “exista”), HAURISTA Ciocioaca iti da incredere prin discursurile ei (parca este Vadim in perioadele de pauza la “tratament”) revolutionare!!! Si nu inteleg tovarase ce tot o dai cu “pe aceeasi unda” ca la televizoare urla toti ziaristii ca guvernul nu face suficient pentru informarea populatiei (in legatura cu vaccinul), ca nu sunt mai agresivi in teritoriu (in materie de informare) , ca de ce presedintele nu se vaccineaza (ca sa dea un exemplu mobilizator), etc.? Voi de pe aicea, ca si cei de pe la televizoare aveti vreo frantura de logica in tot ceea ce indrugati ? Uniii urla ca nu s-a facut informare (pe la televiziunile centrale-sa se afle si ei in treaba), voi (antivaccinistii) urlati pe aici ca va obliga oculta sa va vaccinati si va omoara!!!!!!!! Ce vezi aici pe Aradon este spectacol, circ gratis, aradenii sunt de neintrecut! Daca am asa si la fotbal!!!!!
Ipocrit din partea unei natii care mai ieri considera covid o simpla gripa
Exact ca de obicei la romani. Inghesuiala si inghionteli ca la cozi la moaste, la cozi la reduceri, la cozi si inghesuiala la ,,se da ,, , Tipic.
Si ce se intampla cu cei care nu au ajuns sa se inregistreze ? Primesc adeverinta ca nu din vina lor sunt nevaccinati, sa poata merge la munca sau in vacanta ? Si daca nu sunt destule vaccinuri pentru toti, de ce ati inceput zarva cu inscrierea si prioritati , ca sa irite mai tare batranii ? Nu era mai decent ca vaccinul-ca orice vaccin sa fie facut de medicii de familie, sub supraveghere/inregistrare video, ca ei stiu cine are prioritate ? Ce minte rosie, din cele lasate in esalonul doi sa strice tot, a puiat organizarea asta ? Intreb doar
Azi dimineața, la ora 8, am planificat 3 persoane ( 2 varsnici și 1 cu diabet) din famile la Pecica, peste 2 saptamai și plus înca 3 saptamani la rapel. Platforma a funcționat bine, am primit instant cele 3 confirmari .
NUNE MAI MINTI SI GATA