Arad. Hotărârea luată de Consiliul Local din Curtici privind interzicerea exploatării gazelor de șișt nu a primit viza de legalitate a Prefecturii Arad și fost trimisă înapoi pentru a fi revocată. Cel mai puternic argument adus de juriștii Prefecturii face referire la Legea 213 din 17 noiembrie 1998, legea privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. Pe scurt, Cosiliul Local din Curtici sau primarul nu puteau dispune de un bun care nu le aparține. Bogățiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, sunt considerate, potrivit legii, că fac parte din domeniul public al statului.
În hotărârea respectivă se menționa interzicerea exploatării gazelor de șist prin metoda fracționării hidraulice și a eliberării autorizației în vederea amplasării de construcții pentru acest scop pe raza orașului Curtici. Nicio autoritate locală nu poate, spun juriștii prefecturii, să interzică exploatarea acestor resurse care aparțin statului, domeniului public.
Alte nereguli
Celelalte argumente care stau la baza deciziei Prefecturii Arad sunt relativ minore în raport cu cel menționat mai sus. Hotărârea, având un caracter general, trebuia supusă legii transparenței și, mai mult, nu este însoțită de expertize în domeniu care să susțină poziția consilierilor locali din Curtici. Un alt aspect, considerat ilegal, este faptul că prin hotărârea respectivă, Consiliul Local interzize acordarea unor autorizații de construcție pentru amplasarea sau construirea unor obiective destinate exploatării gazelor de șișt. Potrivit juriștilor, consiliul local nu poate interzice eliberarea autorizațiilor de construcție pentru că nu are acest drept. Singurul care le poate elibera este primarul și instituțiile competente.
Ca atare, Prefectura Arad nu a dat viza de legalitate și obligă Consiliul Local Curtici să o revoce hotărârea luată. În caz contrar, „ Prefectura va ataca în contencios adminsitrativ această hotărâre”, susține purtătorul de cuvânt al instituției, Lucian Cozma.
Citiți principiile noastre de moderare aici!