JURNAL ARĂDEAN. Ce înseamnă pentru femeia din ziua de astăzi să mănânce şi să arate bine, parafrazând titlul cărţii semnate de tine, în contexul unei vieţi foarte agitate?
ANDREEA RAICU. De-a lungul timpului am trecut prin foarte multe etape şi acuma cumva cred că am atins un echilibru. Am trecut prin cure de slăbire pentru că veşnic ai senzaţia, neavând vreun fel de experienţă, că ai câteva kilograme în plus şi tot timpul încerci să fi altceva decât eşti. Am ajuns în momentul în care am înţeles că a te înfometa nu înseamnă nimic. A ţine cure de slăbire nu înseamnă nimic. A avea un regim de viaţă sănătos şi echilibrat din toate punctele de vedere este cel mai important! Dacă e să o luăm alimentar: ţii o cură de slăbire, te frustrezi atât de tare încât la final dai buzna în sertarul cu bunătăţi şi mănânci tot. Drept pentru care regimul meu alimentar e un stil de viaţă. Personal, am întotdeauna grijă la ceea ce mănânc şi nu mă frustrez. Încerc să nu creez interdicţii pentru că orice interdicţie creează frustrare.
Cum ai început această schimbare a stilului de a trăi?
RAICU. Am renunţat la carne după ce am ţinut un post în care m-am simţit extraordinar de bine. Şi am început să citesc mult despre alimentaţie, despre metodele de procesare a alimentelor. Există şi un film pe care aş dori foarte mult să îl vadă cât mai multă lume – Food Inc. – este un documentar despre metodele de obţinere ale produselor din supermarketuri. Am înţeles cum trebuie să mănânc pentru că în ziua de astăzi produsele nu mai au legătură cu cele din trecut sunt foarte multe chimicale, nu mai sunt produsele naturale din care să îţi poţi lua toate enzimele, toate vitaminele şi mineralele. Am înţeles, în timp, că cel mai important om din viaţa mea sunt eu şi dacă eu nu sunt bine nu îi pot ajuta pe ceilalţi.
Dar cum ne putem împărţi între tumultul vieţii profesionale şi nevoia de a avea grijă de noi?
RAICU. E adevărat că mereu spunem că nu avem timp. Şi eu am obligaţii contractuale, dar când realizez că nu mai pot, atunci îmi iau o pauză. Fie că vorbim de o jumătate de zi, de o zi sau mai mult, uneori este absolut necesar să luăm câte o pauză pentru a putea merge mai departe. Faci pauză o zi pentru a nu fi nevoit să faci pauză o lună, dar e greu să înţelegi cât de mult bine îţi poate face corpul, dacă îl asculţi.
În acest context, cât e de important să urmăm un curent de tipul rawfood – mâncare neprocesată termic, sau Meatless Friday – vinerea fără carne?
RAICU. E foarte important ca atunci când decizi să schimbi ceva în viaţa ta, în regimul tău alimentar, să te informezi. Drept pentru care fie că e vorba de o zi fără carne sau să te apuci să mănânci vegan trebuie să te informezi pentru că aşa cum poate să îţi aducă multe beneficii în viaţă, poate să îţi facă şi mult rău. Dacă nu mănânci ce trebuie şi nu îţi iei proteinele de care ai nevoie ţi se strică pielea, oboseşti şi ai multe alte probleme. Pe de altă parte cel mai important e să crezi în ceea ce faci, nu să mergi pe o anumită modă, un anumit curent sau o tendinţă. Niciodată nu am încercat să îmi conving prietenii să devină vegetarieni, să nu mai mănânce carne, în niciun caz! Sfatul meu, pe care îl dau oricărui om, e să-şi asculte corpul. Organismul nostru este cel mai inteligent dar pe care l-am primit. Aşa că poţi să mergi pe un curent doar dacă crezi în el, te face să te simţi bine şi îl personalizezi. Exact cum facem în modă: ne adaptăm un stil personal tendinţelor.
Apropo de modă, începem să ne pregătim de primăvară. Cum trecem de la garderoba de iarnă la cea de primăvară?
RAICU. Încet, încet. În primul rând trebuie să ne gândim şi la interior pentru că începi să porţi fuste, începi să porţi haine scurte, nu mai porţi ciorapi şi trebuie să îţi pregăteşti şi pielea pentru că frigul deshidratează foarte tare pielea şi dacă nu ai grijă să o hidratezi nu va arăta foarte bine. Trebuie să trecem printr-un proces de pregătire: să bem foarte multă apă, să folosim creme foarte grase şi să începi să porţi lucrurile care te fac pe tine să te simţi bine. De cele mai multe ori oamenii poartă tendinţe. E greşit!
Şi atunci ce ar trebui să avem în garderobă?
RAICU. Piese clasice, care să reziste în timp. Lucrurile clasice nu se demodează! De aceea şi colecţia Simplicity (n.r. – colecţie semnată Andreea Raicu), nu are aplicaţii, paiete sau mult sclipici. Pentru că în momentul în care ai un produs supra-accesorizat nu îi mai poţi ataşa nimic, îl poţi purta o singură dată sau maxim de două ori. Drept pentru care o bluză simplă poate fi accesorizată cu un colier, o curea.
Această nevoie de accesorizare te-a făcut să creezi şi bijuterii?
RAICU. Mie îmi plac foarte mult pandantivele, fiind simboluri care reprezintă ceva în viaţa mea. După aceea am zis că am putea face şi cercei, iar de acolo a fost doar un pas până la realizarea unei întregi colecţii. Sunt foarte simple şi pot fi purtate în orice moment şi cu orice ţinută.
Te-ar tenta să creezi şi o colecţie de pantofi sau una de genţi?
RAICU. Întrebarea asta o primesc tot timpul, dar încă nu m-am gândit. Este foarte greu să poţi să faci spre exemplu o colecţie foarte bună de pantofi. Ai nevoie de un calapod foarte bun şi de exemplu chiar şi pentru bijuterii a durat foarte mult. Ne-am dorit să fie foarte bine finisate pentru că eu port tot ceea ce creez şi sunt un om foarte pretenţios. Cert este că deocamdată mai am alte planuri: relansarea colecţiei de tricouri şi completarea colecţiei Simplicity cu noi piese.
Citiți principiile noastre de moderare aici!