ARAD. A contestat ordinul fostului ministru de interne, Traian Igaş, prin care era retrogradat din funcţia de adjunct al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, îndreptându-se spre instanţele de judecată pentru a-şi căuta dreptatea. Este vorba despre comisarul şef Stelian Gherasim Manciu. Retrogradarea fostului adjunct al IPJ Arad a avut loc în 2011. Acum comisarul şef a primit o decizie irevocabilă de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar aceasta nu îi este favorabilă deloc. În 27 martie 2015, judecătorii ÎCCJ decideau: „Respinge recursul declarat de reclamantul Manciu Gherasim Stelian împotriva sentinţei civile nr. 98 din 8 aprilie 2014 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2015”. Nici decizia Curţii de Apel Timişoara, la care face referire ÎCCJ, nu i-a fost favorabilă, instanţa timişoreană respingând motivarea invocată de apărătorul comisarului şef, motivare care se referă la faptul că ordinul semnat de Igaş nu a fost publicat în Monitorul Oficial.
Excepţia
Ordinul despre care se tot vorbeşte nu a fost publicat în Monitorul Oficial, lucru contestat, de fapt, de mai mulţi poliţişti retrogradaţi pe vremea lui Igaş. Aceste contestaţii au ajuns până pe masa judecătorilor Curţii Constituţionale care au constatat, după ce au admis o excepție ridicată de un polițist de la IPJ Ilfov, că mai multe prevederi din Legea privind statutul polițistului sunt neconstituționale. În speţă, poliţistul a invocat faptul că ordinele ministrului prin care se dispunea retrogradarea din funcţii nu au fost publicat în Monitorul Oficial, actul neproducând astfel efecte juridice. Însă neconstituţionalitatea ordinului nu s-a aplicat retroactiv, iar judecătorii CCR l-au declarat neconstituţional după ce Curtea de Apel Timişoara a dat sentinţa în cazul Manciu.
În Monitorul Oficial de acum înainte
Curtea Constituţională a explicat: „Din prevederile coroborate ale art. 31, 73 și 78 din Constituție se desprinde concluzia că atunci când legiuitorul constituant a dispus ca un domeniu social să fie reglementat prin lege organică, legiuitorul constituant a voit ca reglementarea în cauză să fie adusă și la cunoștința publică, prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. Niciodată de la intrarea în vigoare a legii nr. 360/2002 (legea privind statutul poliţistului) și până în prezent, Ministerul Administrației și Internelor nu a publicat în Monitorul Oficial al României Partea I, reglementarea privind procedura cercetării disciplinare a polițiștilor, deși ordinele în cauză nu au fost emise cu caracter secret sau militar”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!