ARAD. Trecerea la un sistem integrat de evidenţă a persoanelor pune pe pauză, pentru o săptămână, activitatea de emitere a actelor de identitate. „Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad aduce la cunoştinţa cetăţenilor că potrivit dispoziţiilor transmise de către M.A.I. – DEPABD Bucureşti privind trecerea la utilizarea noului Sistem naţional integrat de introducere şi actualizare a informaţiilor legate de evidenţa persoanelor, în perioada 21-29.06.2014 Serviciile Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor nu vor emite acte de identitate, respectiv vize de reşedinţă decât în cazuri cu totul deosebite doar pentru persoane care nu deţin un astfel de document aflat în termen de valabilitate”, subliniază conducerea serviciului arădean.
În această perioadă, la nivelul Serviciilor Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor se vor desfăşura activităţi specifice de evidenţă a persoanelor pentru trecerea la noua aplicaţie şi totodată, se vor desfăşura şi activităţi de ghişeu în ceea ce priveşte primirea cererilor şi a documentelor necesare în vederea punerii în legalitate pe linie de evidenţa persoanelor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!