Şcoala de Arte Populare din centrul vechi al Aradului este închisă pentru cursuri din cauza incendiului care a afectat o parte din podul şi acoperişul clădirii. Clădirea a rămas, în fapt, fără curent electric. Profesorii s-au prezentat la şcoală, însă nu s-au ţinut cursuri din cauza lipsei energiei electrice. Electricienii lucrau, ce-i drept, ieri, la reţeaua electrică a şcolii pentru a o repara.
Conducerea şcolii speră ca cel târziu joi să se reia cursurile unităţii. Atelierele de artă nu au fost afectate de flăcări, însă o sală de curs a fost inundată în urma intervenţiei pompierilor. Acoperişul clădirii a fost afectat de foc (pe o suprafaţă de 70 de metri pătraţi), precum şi o cameră de depozitare.
Pompierii spun că incendiul s-a declanşat din cauza supraîncălzirii unor fire de curent din pereţi. Echipele de intervenţie din cadrul ISU Arad au intervenit cu patru autospeciale reuşind să lichideze focul după aproximativ 4 ore şi să limiteze pagubele. Acestea se ridică la 50.000 de lei. Pompierii spun că valoarea bunurilor salvate de flăcări este de 4 ori mai mare.
JA – I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!