Într-un material apărut în Jurnal Arădean în data de 7 septembrie sesizam faptul că Iosif Tolan a lucrat la o firmă de pompe funebre, iar în momentul în care a fost concediat a observat că în carnetul lui de muncă nu este specificat nicăieri faptul că ar fi fost angajat la societatea respectivă.
La acea vreme bărbatul de 55 de ani ne aducea şi dovezi în legătură cu prestarea serviciilor către firma respectivă, fiind convins de faptul că Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), unde fusese depusă deja o reclamaţie, îi va da dreptate, iar omul îşi va câştiga drepturile. „Nu ştiu motivul pentru care am fost concediat, dar, la o adică, e o societate privată şi patroana alege cu cine lucrează. Cu toate acestea, eu nu vreau nimic în plus decât să îmi fie trecute în cartea de muncă cele şase luni în care am lucrat pentru această firmă”, ne declara Iosif Tolan la vremea respectivă. Din păcate pentru el, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, ITM-ul dând câştig de cauză societăţii. „Mie mi-a spus patroana că pot să merg unde vreau, că nu voi rezolva nimic deoarece ea are pile şi relaţii peste tot”, a declarat, resemnat, Tolan.
Dovadă incontestabilă
În adresa trimisă de către ITM reclamantului, adresă care a fost semnată de către directorul coordonator, Ovidiu Jugu, directorul coordonator adjunct RM, Marius Amzulescu şi de către şeful serviciului RM, Livia Vlad, se comunică faptul că din documentele prezentate de către angajator nu rezultă faptul că omul ar fi muncit la firma respectivă. Nu se specifică anume care sunt aceste documente. Totodată, adresa respectivă mai spune că există neconcordanţe între declaraţia reclamantului şi documentele puse la dispoziţia inspectorilor. Tolan ne-a prezentat nouă o dovadă incontestabilă la cele spuse de el, pe care inspectorii ITM nu au găsit de cuviinţă să o ia în seamă: un proces verbal încheiat de către un agent al Poliţiei Rutiere în care se specifică faptul că Iosif Tolan conducea autoturismul care aparţine societăţii de pompe funebre, cu numărul AR-77-RIP, şi a fost implicat într-o tamponare. Cum putea reclamantul să conducă acest autoturism dacă nu era angajat al societăţii?
Plângere penală
Cu toate că nici măcar ITM-ul nu l-a putut ajuta pe bărbatul de 55 de ani să îşi găsească dreptatea, acesta nu a renunţat. Iosif Tolan a depus o plângere penală împotriva firmei la care a lucrat, plângere înregistrată la Poliţia Municipiului Arad. Deşi aceasta este una dintre ultimele măsuri pe care le poate lua, cetăţeanul încă speră la faptul că va reuşi să obţină drepturile date de lege, respectiv înregistrarea celor şase luni în cartea de muncă.
A lucrat la negru fără să vrea
A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!