Polițiștii arădeni au aplicat, în ultimele 24 de ore, 107 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor privind restricțiile de circulație. Valoarea acestora se ridică la aproape 200 de mii de lei. Oamenii legii au verificat peste 1550 de persoane fizice și societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau a interdicțiilor de circulație. Și jandarmii au aplicat 47 de sancțiuni, în valoare de peste o sută de mii de lei. Polițiștii locali au amendat și ei 13 arădeni, valoarea totală a amenzilor fiind de 26 de mii de lei.
„Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu exonerează de răspundere penală, respectiv contravențională. Recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale. De asemenea, vă reamintim că este esențial să fim responsabili, să conștientizăm faptul că suntem parte dintr-o colectivitate, iar acțiunile noastre pot afecta comunitatea în care trăim. Vă rugăm să rămâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!”, transmite Biroul de Presă al Instituției Prefectului Județului Arad.
Trimite articolul
XDoar cetatenii au obligatii? Prefectura, Comnsiliul Judetean, Politia Locala, toate aceste institutii se concentreaza numai pe sanctionarea cetatenilor, dar niciuna nu vine IN SPRIJINUL cetatenilor, de exemplu sanctioneaza un amarat care nici nu stie sa citeasca bine, in loc sa il ajute sa completeze declaratia pe proprie raspundere. Sa distribuie masti gratuit, nici vorba. AMENDA! Toti isi freaca mainile satisfacuti ca s-a dat liber la amenzi
Au grija sa-i prinda doar pe amarasteni. Daca apare vreun sefut de la militie sau din politica se fac ca ploua sau ca-i string pantofii.
Cu amenzile astea fac si amarastenii de militieni gramada de abuzuri, niste infatuati ingamfati, plini de importanta care pleca acasa injurati de neveste si se descarca pe unde apuca facind uz de prostie si uniforma
ar trebui ca toti indivizii care ies pe afara sa circule doar in pas alergator.
si masca sa fie obligatorie.
si sa fie obligator si purtarea unui tricou de marinar, dar cu dungile verticale.
Bataie de joc nici militia de pe vremea lu ceasca nu ii intrece pe astia
Rusine
Publicati CONCRET ce anume a determinat sanctionarea acelor cetateni. Nu mentineti o stare de ambiguitate care lasa o marja prea mare pentru potentiale abuzuri.Mentionati si contestatiile fata de sanctiunile arbitrare sau din exces de zel.Atentie! Oamenii au drepturi naturale,care ii ridica deasupra regnului animal.Justitia ,functioneaza’ si in perioada starii de necesitate.Nimeni nu este sluga sau proprietatea vreunui grup de persoane.Nici macar in perioada pandemiilor.Am mai amintit ca prea se politizeaza fenomenul,in loc sa-si dea cu parerea oamenii de stiinta.Cati din menbrii guvernului au cunostinte solide pe profil? Cati pot descrie virusul ? (ARN-ul,afinitatile biologice,vulnerabilitati) Sunt multe sectoare de activitate unde se lucreaza constant,prin natura muncii nu se poate mentine ,distanta sociala’ permanent si totusi rata imbolnavirii este aproape inexistenta(rarisima).V-ati gandit si la cum pot subzista cei care nu mai au venituri? Cum se pot trata eficient cei care au alte afectiuni? (Multi au nevoie de contacte la anumite intervale cu medici specialisti,proceduri terapeutice adecvate) Sau ,trebuie’ sa dezvoltam o psihoza vis-a-vis de viroza oficiala? Lasati-o mai moale cu incurajarea sanctiunile.Si in dec.’89 ,inamicul’ era invizibil,pana cand s-a depasit pragul de saturatie si ,manipularea prin simboluri’ a fost tocata.Ocupati-va de masurile sí posibilitatile terapeutice si nu mai incurajati agasarea oamenilor.
Inteligentilor…un mic analfabet la care voi i țineți partea atata …a jefuit și agresat o femeie în Micalaca ..stiati?…sau ca au furat de la un copil o bicicleta stiati…oare daca era soția sau copilul vostru in speta …atunci erau polițiști jandarmi pol locala pol militara iar de vina ca nu și fac treaba …luati acasa toți boschetari și plantati sub bradul de crăciun…
rusine rusine rusine pt excesu de zel exista un d zeu care va vede aveti si voi copi famili batrani ….asa se da o amenda ca un robot sunt oaeni saraci ruinati cu totutu bravo
daca cineva iese si distribuie masti gratuit pe strada? e amendat sau apreciat si copiat?
ganditi-va la asta