Edilul Gheorghe Falcă a precizat, însă, miercuri faptul că în urma discuţiilor avute cu arădenii din zonă, în cadrul întrunirilor cetăţeneşti de aici, a vizitei pe teren şi a activităţilor întreprinse la curăţenia de primăvară, s-a luat decizia să se reabiliteze şi aceste două străzi.
„Am decis să reabilităm şi Nucet şi Alba Iulia. Am început deja frezarea pe Nucet, astăzi (ieri-n.r.) finalizăm aici, iar mâine (joi) începem pe Alba Iulia. Poimâine vom trece în zona 300, zona Cetinei, acolo unde tramvaiul face buclă. Am curăţat acea buclă iar cu materialul fezat de pe cele două străzi vom amenaja o parcare pentru maşini în buclă”, a precizat Gheorghe Falcă.
Tot edilul susţine că ritmul în care se lucrează în Micălaca, atât în zona 500, cât şi în zona 300 (acolo unde are loc în aceste zile asfaltarea tuturor trotuarelor), este unul de care este extrem de mulţumit: „Mă bucur de ritmul cu care lucrează cei de la PORR. Imediat după ce frezăm pe Nucet şi Alba Iulia intrăm cu asfaltul acolo”, a încheiat subiectul Falcă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!