Arad. Medicii pneumologi din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad trag un semnal de alarmă în ceea ce privește importanța prevenției, concretizată prin investigații și consulturi periodice la specialist, deoarece numai anul acesta, din 120 de pacienți care și-au efectuat bronhoscopii, la spital, 30 au fost diagnosticați cu neoplasm pulmonar.
Pentru a depista potențialele afecțiuni pulmonare în stadii incipiente, ori doar pentru a ști că plămânii noștri sunt sănătoși, medicii pneumologi recomandă examinările periodice, de control, și asta deoarece plămânii au puțini receptori ai durerii, iar simptomele apar, adeseori, în stadii avansate ale bolii. Persoanelor cu simptomatologie specifică, precum dureri în zona pieptului, respirație greoaie, tuse prelungită – uneori chiar cu sânge, voce răgușită, infecții pulmonare dese, lipsa poftei de mâncare însoțită de pierdere rapidă în greutate – li se recomandă, prezentarea de urgență, la un medic pneumolog în vederea stabilirii unui diagnostic corect și a tratamentului eficient. În urma consultului de specialitate, în funcție de rezultat, medicul poate recomanda pacientului și alte investigații precum bronhoscopie sau tomografie computerizată. Din acest an, medicii pneumologi din cadrul spitalului au la dispoziție toată aparatura necesară efectuării unui screening complet, în cazul pacienților cu suspiciune de neoplasm pulmonar – prima bronhoscopie cu criobiopsie realizată cu ajutorul unei crio-sonde fiind efectuată la jumătatea lunii ianuarie a acestui an. „Pentru diagnosticarea unei afecțiuni pulmonare, în urma consultului de specialitate pacientul va fi investigat prin efectuarea unei endoscopii bronșice. În cazul în care este depistat un țesut pulmonar suspect, atunci acesta poate fi extras, pe parcursul bronhoscopiei prin utilizarea unei sonde speciale – crio-sondă – cu ajutorul căreia țesutul pulmonar suspect este înghețat și mai apoi extras. Sonda utilizată folosește dioxid de azot care produce o scădere bruscă de temperatură de până la -89 de grade Celsius. Procedura este indicată atât pentru diagnosticarea corectă a neoplasmului pulmonar, dar și pentru eliberarea căilor respiratorii prin extirparea tumorilor formate. Pentru criobiopsie, sonda este introdusă printr-un canal al bronhoscopului și poate ajunge mai ușor la leziunea suspectă comparativ cu pensele de biopsie, mai ales dacă leziunea este localizată în periferia plămânului. Totodată, probele recoltate sunt mult mai mari și cu mai puține artefacte obținându-se astfel un diagnostic precis. La Arad, efectuăm această procedură din luna ianuarie. Până acum au fost realizate 120 de bronhoscopii. Țesuturile suspecte extrase sunt trimise mai apoi spre analiză, la laborator, rezultatul fiind eliberat între 14 și 21 de zile. Până acum am efectuat 35 de biopsii, iar din păcate, în cazul a 30 dintre acestea diagnosticul a fost de neoplasm”, a explicat, dr. Erika Repolski, medic primar pneumologie.
Programare Pentru o consultație la unul dintre medicii noștri pneumologi, persoanele interesate se pot programa la Biroul de Programări din cadrul Ambulatoriului SCJU Arad, fizic sau telefonic la numărul 0733-441686, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-17.00 ori on-line pe pagina de internet a instituției la secțiunea „Programări la cabinetele din Ambulatoriul SCJU Arad”. Este necesară prezentarea cu bilet de trimitere de la medicul de familie și card de sănătate. Cabinetul Medical de Pneumologie și Compartimentul de Endoscopie Bronșică sunt situate la parterul clădirii din strada Stephan Ludwig Roth (cartierul Grădiște). Medicul pneumolog este cel care decide, în urma unui consult de specialitate, care investigații sunt potrivite pentru fiecare pacient în parte.
Trimite articolul
XCei din Alfa sigur dacă încă nu sunt vor fi bolnavi datorită autostrăzii construită la câțiva metri de cartier, a gunoaielor care se ard pe malul Mureșului și a fabricii de ciment ( mai ales noaptea se lucrează).
Cum spunea o batrana: nu va vaccinati ca cancerul va mananca. Sigur si eficient. 30 din 120 inseamna 25% adica teroare.
Sigur si eficient.
Cancerul pulmonar, in afara de fumat poate fi provocat si de gazul radioactiv Radon care iese din pamant. Zona de vest, deci si Aradul este o zona cu destul de mult Radon. Radonul se aduna in pivnite si in parterul cladirilor, uneori si in etaje superioare la constructii vechi. Stiu pentru ca am masurat eu personal.