Drumul Naţional 7, porţiunea dintre Arad şi Nădlac, care a intrat în modernizare începând din luna martie, este aproape de finalizare. Din declaraţiile directorului Administraţiei Drumurilor Naţionale, secţia Arad, Ioan Balint, s-ar putea ca sâmbătă să fie încheiată partea de îmbrăcăminte bituminoasă, adică să se finalizeze asfaltarea propriu-zisă.
„În principiu, până la sfârşitul săptămânii vom termina cu toate cele trei straturi de asfalt. Urmează ca, apoi, să se lucreze la căile de acces şi la acostament”, spune Balint. Odată cu finalizarea asfaltării, va începe şi marcarea drumului. „Vor fi constituite două echipe care se vor ocupa de marcajele de pe DN 7. Acestea vor începe să delimiteze drumul dinspre Nădlac spre Arad”, mai spune directorul de la Drumuri Naţionale.
Urmează centura
Ioan Balint precizează faptul că, în cel mai scurt timp, poate fi „atacată” şi centura Aradului. „Dacă lucrurile decurg normal, luni vom putea începe deja lucrul la centură. Cum primim undă verde de la primărie, cum intrăm cu utilajele de frezare a asfaltului pe centură. Dar aşteptăm acceptul administraţiei, deoarece urmează să deviem traficul prin oraş”, spune Balint. Acesta rămâne fidel la termenul de finalizare pe care l-a dat încă din luna martie.
„Termenul de execuţie este de 20 de zile, şi mi se pare unul destul de corect. Ţinând cont că am reuşit să finalizăm 56 de kilometri, între Arad şi Nădlac, în aproximativ două luni, eu cred că putem termina 13,5 kilometri, cât are centura, în 20 de zile”, a subliniat Balint.
În iulie?
Directorul de la Drumuri Naţionale susţine că termenul de finalizare a întregii lucrări, respectiv sfârşitul lunii iulie, este unul cât se poate de real, şi va fi respectat cu siguranţă.
A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!