ARAD. Copiii din Arad vor merge în Ţara Voinicilor şi Aventura Piticilor să se joace. Cel puţin aşa speră Primăria Arad, executivul local propunându-le acum aleşilor municipali, dar mai întâi de toate arădenilor de rând, nume noi pentru actualul parc al copiilor, dar şi pentru viitorul, care va lua naştere lângă Parcul Europa. La transparenţă decizională se află în aceste zile proiectul „Atribuirea de denumiri a celor două parcuri ale copiilor din municipiul Arad”.
În proiect se propune schimbarea de denumire în „Parcul Copiilor Aventura Voinicilor” al parcului nou creat, conform studiului de fezabilitate aprobat prin Hotărârea de Consiliu Local al Municipiului Arad nr. 169/2012, şi denumirea “Parcul Copiilor Ţara Piticilor” pentru actualul parc al copiilor.
Întregul act, care aşteaptă părerile arădenilor până pe 5 iulie, are la bază un studiu de fezabilitate votat de aleşi de câteva luni bune, în 2012 în fapt, care face referire la „Relocarea Parcului Copiilor”, studiu care, în pofida numelui ciudat, de-a dreptul de speriat, vorbeşte de crearea unui nou parc al copiilor dintr-o zonă din actualul Parc Europa, cuprinsă între Bazinul de Înot şi Sala Sporturilor, până la strada Exterior.
Despre viitorul parc
Parcul care ar urma să fie finalizat în acest an, conform declaraţiilor din trecut ale edilului, va fi mobilat cu mobilier urban destinat copiilor, compus din obiecte şi dispozitive care contribuie la dezvoltarea abilităţilor, de orientare în spaţiu, comunicare şi socializare pentru copii. Tot aici se vor amenaja spaţii pentru desfăşurarea de spectacole în aer liber pentru copii, piste pentru biciclete, iar spaţiul va beneficia de iluminat public ambiental şi amenajamente florale cu tematică specifică copiilor.
Rămâne doar de văzut când va fi gata acest nou parc al copiilor şi dacă piticilor la va place să se joacă în Ţara Voinicilor, dar şi în Aventura Piticilor.
CITESTE SI:
Ziua Internationala a Copiilor Strazii
Citiți principiile noastre de moderare aici!