CHISINDIA. Pompierii militari arădeni au fost solicitați, vineri după masă, să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Chisindia. La locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebiș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
„La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul întregii anexe construite din lemn, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați, cu posibilitate de propagare la casa aflată în imediata vecinătate. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca flăcările să fie limitate la nivelul anexei, salvând astfel casa. Au ars anexa gospodărească și bunurile aflate în interior constând în unelte și cereale” – transmite Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind jar/scântei, provenite de la un grătar aflat în proximitatea anexei.
FOTO: ISU Arad
Citiți principiile noastre de moderare aici!