„La principessa de Miss Nonna 2016”. Acesta e ultimul titlu obţinut de arădeanca Rodica Zaharia la un concurs naţional de frumuseţe dedicat bunicuţelor din Italia. Competiţia a avut loc în Verona, oraşul ei adoptiv, în care trăieşte de 20 de ani. A fost o onoare pentru ea, motiv pentru care a pregătit un număr special pentru defilarea de pe podium. „Nu am fost singură, ci m-am prezentat alături de două fetiţe, ce au fost îmbrăcate în rochiţe de prinţese. Ele au purtat în mâini baloane cu îngeraşi şi imagini cu chipul lui Iisus Hristos. Am dorit ca, astfel, să trimitem spre ceruri câte un surâs şi o îmbrăţişare pentru toţi cei care au pierit în urma cutremurelor din Italia şi să ne rugăm pentru grija celor rămaşi” – ne-a povestit Rodica Zaharia.
Ca de obicei, a reuşit să impresioneze juriul concursului, motiv prentru care a fost desemnată „Prinţesa bunicuţelor”. Este al 12-lea titlu pe care arădeanca noastră l-a obţinut la concursurile de frumuseţe din Italia. Nu şi cel mai recent. A 13-a distincţie i-a fost conferită în urmă cu aproximativ două săptămâni, la Conselve (Padova): Miss Nonna Solare (Miss Bunica Strălucitoare). Dar nu e ultima distincţie… Căci Rodica Zaharia nu are de gând să se oprească. Participarea la concursurile de frumuseţe destinate doamnelor de vârsta a treia a devenit o obişnuinţă pentru ea. Şi nu are de gând să se limiteze doar la participare.
Proiect
Arădeanca noastră are de gând să se implice în organizarea unor competiţii similare în România. Proiectul la care lucrează acum este să aducă „Miss Nonna” la Arad, să le provoace pe bunicuţele de la noi să-şi etaleze frumuseţea (interioară şi exterioară), să-şi dovedească aptitudinile artistice, culinare, sportive sau de altă natură. „Să îndrăznească să urce pe podium şi să defileze în faţa spectatorilor. E ceva… ca în poveşti! Simţi că renaşti la astfel de evenimente” – mărturiseşte Rodica Zaharia. Are 70 de ani şi a… renăscut de câteva ori în ultimii ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!