INEU. A fost în linia întâi încă de la începutul pandemiei de coronavirus, punând mai presus de propria sănătate, dragostea şi grija pentru bolnavii aflaţi în nevoie. Deşi suferea de o boală cronică şi plănuia să se pensioneze de invaliditate, Ana Maria Ciurdar a decis să mai ajute, totuşi, o vreme, până când sistemul medical se degrevează. Aşa că a continuat să lucreze ca asistent medical la Substaţia din Ineu a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad.
Lunea trecută, pe 19 octombrie, a fost confirmată pozitiv cu coronavirus. A fost internată la Spitalul Orăşenesc din Ineu unde, din nefericire, şi-a dat ultima suflare. COVID-19 i-a accentuat boala cronică de care suferea, medicii nemaiputând să o ajute în niciun fel. Decesul asistentei medicale a fost înregistrat pe 26 octombrie.
Este primul deces cauzat de COVID al unui angajat din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad. Nici cazurile de infectare cu coronavirus nu au fost numeroase în rândul personalului angajat. Asta pentru că nu au avut nicio problemă cu echipamentele de protecţie sau cu dezinfectanţii. La începutul pandemiei s-au înregistrat două cazuri de infectare (1 şofer şi 1 asistent), iar în prezent sunt 7 active, acestea fiind efectul răspândirii comunitare.
Aproape toţi şefii, indisponibili!
Între cei infectaţi cu SARS-CoV-2 sau care au intrat în contact cu colegi pozitivi şi sunt în izolare la domiciliu, la această oră, se află o bună parte din conducerea SAJ Arad: directorul medical, directorul tehnic şi asistentul şef. Pe lângă ei, sunt confirmaţi pozitiv IT-istul instituţiei, 1 medic, un ambulanţier şi un asistent medical.
Trimite articolul
XDe ce a stat internata in sectia ati a unui spital SUPORT covid cand spitalul ala nu are garda de ati si de ce nu a fost transferata?
-
Din cate am inteles nu s-a pus niciodata problema de a fi transferata. Medicii de acolo i-au refuzat transferul spre alt spital.
ptr curajul de a ingriji oameni in timpul pandemiei,ptr o viata dedicata celor aflati in suferinta,ptr bunatate,rabdare,omenie,oboseala cu care va luptati voi corpul medical,ptr aceal alb imaculat al halatelor pe care le purtati,alb care lumineaza in intunericul suferintei,ptr toate acestea ,drum bun in imparatia odihnei,unde nu vei mai vedea suferinta.Odihneste te in pace.RESPECT PTR TOT CORPUL MEDICAL,IN SPECIAL ATI COVID ARAD.,cu bune si cu mai putin bune.
-
Sincere condoleante familiei!
Insa, de ce nu ies medicii in strada sa impuna amanarea alegerilor?? Ca vad ca totul se inchide, dar potrivit chiar presedintelui, alegerile e imperios necesar sa fie organizate!!! Ce sa mai creada lumea cand ei inchid scoli, restaurante etc, dar INSISTA!!! sa se faca alegeri in plina pandemie??? Pai NIMENI nu vede asta??? Unde sunt hastag rezistii??? Au intrat la apa??? Rusine sa va fie tuturor celor care acum taceti malc si va afecteaza in mod direct tot ce se intampla dar nu ies cu sutele de mii in Piata Constitutiei!!-
Deciiiii tovarasa Dia nu se inchide nimic sau nu s-a inchis inca nimic! Scolile din localitatile cu rata de infectare de peste 3 la mie continua sa functioneze online (pe scenariu rosu), zonele industriale functioneaza la greu (un simplu exemplu ;la Dacia se lucreaza si sambata si au avut un nivel record de unitati de autoturisme produse in luna septembrie). De fapt cum Germania isi tureaza motoarele in economie tot ce inseamna industria constructiilor de masini, componenete auto din Romania, etc. , intreprinderi de export direct germania-UE (gen contiental si multe alte mii)merg cu turatie maxima, in agricultura se culege (mecanizat) si seamana la greu, in constructii -investitii publice (in special constructii ingineresti-autostrazi, drumuri expres, centuri ocolitoare, poduri, cai ferate-vezi pe forumul peundemerg daca nu crezi tovarasa Dia)s-au bagat pana acuma 30 miliarde RON , nivel record pentru Romania pana in prezent! Nu cum ati facut voi tovarasii psd-ei cand ati aruncat cu banii in consum si alte cheltuieli sociale taind masiv din investitii)!!!! Este adevarat ca ho-re-ca sufera , dar aceasta nu inseamna ca se inchide tot tovarasa Dia!! In toata europa se inchide in primul rand ce inseamna ho-re-ca pentru ca acolo au loc tot felul de chefuri cu imbaloseala maxima (unde romanii sunt “specialisti” si unde nu se pastreaza nici o regula de distantare)!! Dar si aici se mai serveste pe comanda dar este interzis la chefuri si sindrofii (desi unii le mai fac pe ascuns in locuri mai retrase si fara nici o masura de protectie-vezi cazul sefului psd Ciolacu cu trupa)!!! Deci tovarasa hastag psd-ista Dia cam asta este situatia , nu s-a inchis nimica (inca) ci s-a mai pus frana la imbaloseala (chefuri, evenimente)!!! Deci tovarasa Dia eu nu ma consider #rezist dar tu esti o vasnica tovarasa #psd-ista spalata pe creier de gadea si ciutacu!!! Si ce pandemie exista acuma tovarasa Dia ca tovarasul tau Ciutacu si Gadea toata vara ne explicau ca sunt facaturi toate infectarile si raportarile astea , ca nu-i chiar asa, ca jos cu toate amenzile pentru nerespectare de masuri de distantare si protectie, ca ce!, noi romanii suntem caini sa ni se puna botnite si sa fie izolati si carantinati cei pozitivi, ca este o facatura raportarile de infectati, ca nu este asa grav, ca sa fie lasati liberi romanii la distractie (vezii ce au facut miticii la mare), etc.!! Si acuma veniti voi #psd-eii sa spuneti ca este albastra situatia cand voi prin gura lui Ciutacu si Gadea mai ca nu spuneati ca nu exista nici un virus numai ca ne tine pnl in case ca sa ne calareasca?? Voi nu aveti nici un pic de decenta si bun simt tovarasi psd-ei??? De fapt acuma ciolacu ii cam rade de pe liste pe cei din psd care au votat impotriva legii decretarii starii de alerta!! Ai priceput ceva tovarasa Dia din ce ti-am scris sau tot spalata pe creier de Ciutacu (omul talharului securistoid Sebi Ghita pretin la catarama cu Ponta) si de Gadea (omul securistoidului Voiculescu-Felix Motanul cu nimic mai prejos decat tovarasul Petrov)!!! Pricepit ceva tovaras hastag psd-ista comunista Dia? Decii uite tovarasa Dia ca nu am intrat la apa si ti-am demonstrat ce aberatii ai in cap si expui pe aici! cu exemple concrete!! Si parca tovaras Dia si multi alti postaci de pe aici parca virusul nu exista ci totul este o prosteala!! Deci de ce sa iasa lumea in Piata Constitutiei??? Nu ati iesit psd-eii cu sutele de mii cand il adulati pe puscariasul de Dragnea pe strazile Bucurestiului ca si pe Ceasca? Nu v-a ajuns comunistilor?? Tu si toti comunistii de pe aici de pe forum sunteti logici si rationali in ce debitati pe aici??? Am spus-o eu pe aici-dar comunistii spalati pe creier nu pricep-ca stimabilul si sarmanul Cribaia este de 1000 de ori mai rational in ce debiteaza (cu trenul galben cu locomotiva neagra, etc.)decat voi comunistii nostalgici #psd-isti care debitati numai ulucubratii pe aici!!!!!!
-
Mai date în futere cu predica ta 🙂
-
Atata te duce mintea tovarase sau tovarase….
-
bravo domnu geo[florin]zi tot asa ,aceiasi placa………
-
DIA ARE PERFECTA DREPTATE !!! in timp ce se moare de-adevaratelea din cauza bolii ,iar cazurile de imbolnavire au ajuns la limite periculoase pentru omenire, iar acesti guvernanti-Dinastia Petrovilor ne obliga sa purtam botnita, HORECA se inchid si oamenii raman pe drumuri din cauza deciziei Petrovilor, TOTUSI , acesti iresponsabili, IN LOC SA AMANE ALEGERILE,pana mai scade procentul imbolnavirilor ,vreo-3-4 luni, ei ORGANIZEAZA DOUA RANDURI DFE ALEGERI !! De ce?? fiindca spalatii pe creier, gen acest rablamant rusesc -“mig 29” , sunt inca in amnezie din cauza manipularilor grosolane si spera ca inca sa-i mai voteze,…MIZA este PUTEREA TOTALA…au presedinte, au primari au premier, vor si Parlamantul sa fie al lor ..fiindca stiu ca 4 ani fac ce vor, isi pun in functii toti sinecuristii si sa vedeti atunci RESTRICTII SI TAIERI…de unde stiu??? pai nu tot la fel au facut si intre 2010-2012??? Ne-au taiat veniturile, au falimentat Romania , s-au imprumutat cu sume colosale, astfel incat a fost nevoie sa vina PSD sa restituie oamenilor ce au ciuntit acesti neaveniti politici ! treziti-va ,romani, pentru Dumnezeu !! NU DATI TOATA PUTEREA ACESTOR FLAMANZI DE PUTERE !
-
Dute tu con Gina si cu Dia,proastele dreak
-
-
ma leg strict de persoana asa zis Dia.
Este de fapt un el (bisexual probabil?), un securist notoriu, devotat comunismului pana la moarte, raspandac de minciuni
-
Sunt o ea, nu un el si sunt mult mai “actuala” decat multi care scriu pe aici care nu au nici minimul de educatie, dar nu am iesit ca sa ma “laud” singura, ci eu am spus un fapt concret. Unde e logica in a tine copiii sa invete acasa daca se pot organiza alegeri in timp de pandemie? Unde a fost logica in a trimite acasa elevii care dadeau examene in vara si aveau peste 37.3 temperatura, insa la alegeri putea merge oricine, chiar se putea chema urna mobila? Pentru acei elevi nu se putea organiza cumva un examen in siguranta? Unde e logica in a inchide restaurante si altele in interior daca oamenii sunt chemati insistent sa se inghesuie la vot? Mai mult decat atat, unde va fi logica interzicerii liberei circulatii pe timp de noapte?? Spuneti, va rog, concret, nu din povesti si auzite, ca daca va iau si va scutur putin, nu cade din voi nici minima cultura generala, ce sa mai zic de altceva. Voi astia care comentati aiurea, ati fost la alegerile locale? Ati vazut voi intrare si iesire separata? Ati vazut distantare sociala? Ati vazut stampile dezinfectate? Eu personal, unde am fost, nu am vazut asa ceva. Deci, tovarase mig (alias foarte inspirat by the way) concret, te provoc sa imi spui ceva nou, nu ceva ce va place voua sa tot debitati atunci cand cineva spune ceva ce sa nu va convine. Nu are nimeni nicio o explicatie logica, nu aduce nimeni cifre concrete, analize, doar povesti. Sa stii ca in tara asta mai sunt si oameni destepti, dar tu, te asigur ca daca te uiti in oglinda, nu vezi asa ceva, vezi doar o falsa infatuare.Voi astia care comentati doar sa va vedeti comentariul scris undeva, sunteti rusinea acestei natii, sunteti tot ceea ce occidentul detesta la noi, si datorita acestei spalari in masa a creierelor, am ajuns in situatia in care suntem analfabetii functionali ai Europei, analfabeti la educatie financiara, analfabeti in aproape orice. E greu sa recunosti adevarul, dar lasa ca il vad altii.
-
CORECT , Dia, e corect ! Doar ca Ro din cauza unor pramatii sustinute de aceste japite de pe online nu se dezvolta !! Acesti cretinuizi -postaci foarte agresevi sunt tzucalarii de care ne zicea elena udrea cu ceva ani in urma…Udrea ne poveste cum petrovistii plateau “armate de postaci” ca sa -i denigreze pe opozanti si sa-i laude in acelasi timp pe Dinastia petrovilor .. acest infect mig 29 -rabla ruseasca este unul dintre acei postaci mosteniti de la udrea si acum latrai ai escrocului de case de la SB !
Alt postac infect este Adelin Stoianov(de asta vara)..s-a facut de tot kktul pe aici si acum posteaza ca “anonim, ELENA, as,etc..amandoi sunt niste mizerii umane,fara ocupatie, iti dai seama de asta ca toata ziua, tot anul zi sau noapte ii gasestio DOAR AICI , scriind osanale pentru petrovi si pentru CIORDITORII DE VOTURI DE LA Sector1-B … Tot acesti lachei si tzucalari mizerabili il sustineau pe unul care a devenit de doua ori presedinte…ulterior s-a dovedit ca acel escroc politic era …TURNATORUL PETROV !!!
Acestia sunt, deci, acesti postaci ieftini!
-
intervin in discutie si iti raspund eu. Alegerile sunt esenta si insasi existenta democratiei.
la sectia la care am fost se permiteau doar 2 persoane una in cabina, urmatoarea era la verificare si s-a pastrat distantarea si regulile. Cu toate urletele voastre, nu am avut o crestere fulminanta in primele 2 saptamani dupa vot comparativ cu alte state care nu aveau alegeri. Rata a fost cam aceasi.
circulatia pe timp de noapte nu este interzisa. speculatiile nu-si au sensul inca.
Nu inteleg, insisti cu amanarea alegerilor de parca ar fi ceva grav covidul, dar ai uitat ca PSD ne tot spunea ca nu-i grav si PNL are apucaturi dictatorilae de aia ne tin inchisi. Acum guvernul cand ne lasa liberi, ii acuzi din nou? Nicicum nu-i bine…
-
…si daca sunt esenta democratiei, ce ar fi daca s-ar amana 3-4 luni pana trece acest iures al infectiilor?? Tot democratie ar fi si atunci, tot democratic s-ar vota…doar ca, DOAR CA… Peneleii si-a facut niste calcule ultrapragmatice si au constatat ca daca mai guverneaza inca vreo 3-4 luni, o sa ajunga la fundul sacului miliardelor imprumutate de Citzu si s-ar vedea cat de falimentara este guvernarea, iar oamenii le vor sari in cap..
In schimb, dupa alegeri, dupa ce se vad cu sacii in caruta, e imposibil sa le mai faci ceva, dupa ce obtin toata puterea: presedinte, guvern,parlament,etc…iar cand oile care i-au votat se vor trezi din letargia minciunilor si manipularilor peneliste, atunci VA FI TARZIU..FOARTE TARZIU..
NU E ADEVARAT ca nu a contat ziua votarii, fiindca la vreo saptamana dupa alegeri ,ritmul imbolnavirilor cu covid a crescut galopant, suntem in jur la 5 mii pe zi…Inainte de alegeri,trendul era descrescator,iar numarul imbolnavirilor era mult mai mic…ESTE EVIDENT ca ziua alegerilor a fost una decisiva in ceea ce priveste evolutia spectaculoasa a imbolnavirilor !!
Concluzia e simpla: stampilele nu s-au dezimfectat, spatiul era comun pentru toti, e lesne de inteles ca microbul a avut conditiile necesare pentru a se fixa pe diverse persoane ,fie din sala-functionarii , fie votantii !!
-
billy iti era dor de mine?
ia cu paine https://www.youtube.com/watch?v=GpbnnOIaSv0 securistule 😛
-
-
mig 29 esti spalat bine pe creier!atat iti spun minerii au ajuns la sediul pnl din bucuresti si au gasit psd isti in pnl….cand esti prost esti prost tovarase!
-
Mig e Spalato le creer.dar Dia e cretina din nascere
-
Gina la fel
-
-
Sugi,fraiere.
-
Dia si Andreea sunt Helmut..
IQ minimal -
e=mc2, tot asa poate fi coman sava, ala ce umple orumul cu ‘kakat’ (daca asta ii e mediu de viata ce sa ii cerem?)
-
-
Un caz tipic de #rezist. Toti sunt prosti, doar el deține adevărul. Săracul….
-
Ba tzarane cazut cu MIG-ul 29 in padurea Romsilva, esti prostalau de bubui!
-
Nu ai obosit de atâta scris?
Linisteste-te sa nu pățești ceva… nu te mai framanta atât că faci cicatrici la ochi
Trăiește viața că merită trăită din plin lasă comentariile că și așa nu cred că a citit nimeni capodopera scrisa de dvs. Așa că relax comandați o saorma și baga un Netflix.
-
-
du-te singura si protesteaza.
de ce sa protestez daca restrictiile nu ma deranjeaza? Aa ca nu ai tu ortaci? pai psd este cel mai votat partid din tara, unde li-s votantii??Sa-ti fie rusine tie ca esti o proasta incapabila sa convingi alti oameni cu vorba buna dar ii jignesti! ca numa atat poti…
-
Gina la fel
-
Iesi tu proasta draku.Asistentaproasta di salar de o mie de euro .belesti Paula prin spital si esti eroina in linia intai.comunista dreak…
-
De ce pentru ea nu a fost un elicopter, un spital din capitala etc., pt alte,, personalități,, ridicau morți din mormânt! Pt ca era doar asistenta!!!! Rușine sa va fie tuturor pt selecția aplicata noua oamenilor de rând.
-
ca sa ne arate PSD dubla masura in toata splendoarea ei: parlamentar PSD-ist cacacios fata de asistenta realmente infectata grav cu virusul chinezesc
-
pnl e la putere de la inceputul pandemiei!nu uitati asta pnl e mai rau ca psd de 10 ori mint fura si corup tovarase
-
hey jack – minte scurta, ziceam de senatorul de Suceava cu diaree care a cerut sa il duca la Bucuresti cu elicopterul acum 2 ani.
Esti retardat si nu mai tii minte decat ce a fost saptamana trecuta. esti demn de compasiune
-
-
-
Corect!!!!
Dumnezeu sa o odihneasca si ierte iar pe cei apropiati sa ii mangaie .
Dar cate accidente de masina mortala sunt…. woah.
Hai sa interzicem circulatul cu masina.
Mincinosilor!!!!!!
-
prost esti doamne 🙂
spitalul Ineu ar trebui sa fie desfintat . Toti care sunt internati acolo mor , nu au doctori , nu au resurse. Rusine !
MEDICINA IN ROMANIA 2020….DOAR CA NIMENI NU E RESPONSABIL DE NIMIC IN TARA ASTA. SUNTEM COORDONATI DE INCOMPETENTI SI ASTEA SUNT REZULTATELE.
-
Tovarasa ce ai scris articolu mai imformeazate si scrie realitatea …cate cadre medicale sunt pozitive
La ortopedie e jale asistente ,infirmiere sunt pozitive
Ia si te informeaza si scrie realitatea
BUNUL D-ZEU SĂ O ODIHNEASCA. ÎNSĂNĂTOȘIRE GRABNICĂ CELORLALȚI DIN SAJ ARAD. ONOARE ȘI RESPECT PT. TOTI!!!! TOTUȘI DE CE NU A FOST TRANSFERATĂ, AȘA CUM MAI SUS AMINTEA CINEVA????!!!POATE AVEA O ȘANSĂ LA ARAD, TIMIȘOARA ETC. SAU AȘA CUM BINE SE SPUNE, NU MAI AVEM SANSE PT. CĂ NU MAI SUNT LOCURI???!! ROMÂNI SĂ FIM UNIȚI, EMPATICI ȘI ONESTI!!!!
-
Mai mergeți mai în futere de păcătoși ce sunteți voi 🙂
-
retardato, cu ce te deranjeaza ultima fraza a celuilalt? ce ai de spus impotriva? iti place sa vezi romani dezbinati, nu uniti este? Este!
pleaca in tara de origine daca nu apreciezi Romania!-
Sati dau la muie ție și la toată șatra ta de infecti ai înțeles infectule ce ești 🙂
-
proasta maxima asta 🙂
-
eu te sustin cu organul…ca banuiesc ca nu ai tu din dotare unul pentr ei :))
-
-
-
ca bine le zici.bravo
-
Sincere condoleante familiei, Dumnezeu sa aiba grija de sufletul ei!
Ratatii de moderatori au de gand sa modereze injuraturile infectilor de pe aici?
Ca observ ca daca cineva face o observatie politica ce contravine directiei ziarului sunt pe faza.
Altfel nu.
-
Mergeți mai în pula de demoni ce sunteți voi 🙂
-
Lasa pulele ca poate iti creste una…in frunte plus 2 coaie alaturi de ea…
-
proasta esti
-
Refuz să cred că persoana cu numele Andreea este femeie. Refuz să cred că o femeie poate avea un vocabular de bădăran necivilizat, scăpat parcă dintr-o cocină infectă.
-
Fac apel către Andreea…hai mamă să-ți iei pastilele,mamă, că iară o iei de-a berbeleacu cu piticii de pe creier!
Sa-i fie tarana usoara si sincere condoleante familiei… nu cred ca e un subiect in care trebuie facuta politica
la Ineu e dezastru.Daca ajungi acolo e bai mare .Doctorii si asistenele sunt foarte slabi professional si total dezinteresati.Am fost cu o taietura de flex si doctorul se uita la Esca la stiri.A venit portarul speriat.Nici acum n-ati intrat ? Nesimtire totala.
-
Sa suferi pula fraierilor ce sunteți voi ,vai de pula voastră sunteți după ce sunteți morți sunteți și prosti 🙂
O sa crăpați și voi,nimeni nu o va ajute,pentru ca la rândul vostru a-ți ajutat oamenii simpli sa crape
O sa crăpați și voi,nimeni nu o sa va ajute,pentru ca la rândul vostru a-ți ajutat oamenii simpli sa crape