Pe când să înceapă construcţia şi pe ultima porţiune din centura Aradului în regim de autostradă, singura care nu a fost nici măcar pregătită pentru această investiţie, constructorii s-au prins că nu au teren suficient de lat pentru a realiza şoseaua. Ca atare, s-au adresat proprietarilor cu cereri noi, în baza cărora autostrada cu pricina să fie finalizată la dimensiunile standard. Proprietarul vizat: nimeni altul decât Municipiul Arad. Consilierii locali sunt chemaţi să voteze, ca atare, vineri, pentru dezlipirea unor terenuri aflate în proprietatea municipiului, suprafeţe necesare traseului autostrăzii. Solicitarea care stă la baza acestui proiect a fost transmisă de JV FCC Construccion S.A. – PORR Tehnobau und Umwelt AG pe 13 mai, terenul fiind cerut „în vederea demarării procedurilor de expropriere pentru construcţia «Varianta de ocolire a municipiului Arad km 0+000 – 12+250»”.
Consilierii ar urma să aprobe dezlipirea a şase terenuri, în marea lor majoritate situate pe Calea Bodrogului, suprafeţe care fac referire la zeci de mii de metri pătraţi.
Totul, „pentru obţinerea autorizaţiilor necesare construirii «Variantei de ocolire a municipiului Arad km 0+000-12+250», întrucât iniţial nu s-au asigurat lăţimile minime profilurilor transversale, prevăzute de standardele referitoare la proiectarea autostrăzilor”!
Aplicarea procedurii de expropriere suplimentară ar urma să aibă loc imediat după ce aleşii se vor arăta de acord cu exproprierile. Altfel centura ar fi prea îngustă pentru o autostradă.
Acord pentru conexiunea cu autostrada maghiara
Citiți principiile noastre de moderare aici!