ARAD. Descentralizare. Acesta a fost cuvântul de ordine de la conferinţa de presă organizată la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, conferinţă în care a fost prefaţat viitorul exerciţiu financiar european care pe noi, arădenii, ne priveşte direct. 1,18 miliarde de lei ar urma să ajungă în cele patru judeţe din vestul ţării, respectiv Arad, Timiş, Hunedoara şi Caraş-Severin, în următorul exerciţiu financiar. Care şi-a schimbat denumirea din Programul Operaţional Regional în Programul Regional Vest.
„Programul nostru a fost primul din ţară care a fost aprobat. Acesta este primul pas real şi consistent pentru descentralizare pe care îl face Guvernul”, a spus Sorin Maxim, directorul ADR Vest.
Practic, întregul program european de finanţare va fi implementat şi coordonat de la nivel judeţean, de ADR Vest, nu de unităţi de implementare de la Bucureşti.
„Acesta este un demers care ne obligă la foarte multe lucruri, vom avea mult mai multă responsabilitate”, a mai spus Maxim.
Acesta a făcut o scurtă prezentare a bugetelor aferente exerciţiilor financiare europene.
„ADR Vest a ajutat la implementarea primului POR 2007-2013, când bugetul total pe regiune a fost de 447 de milioane de euro. Al doilea POR, pe perioada 2014-2020, a avut o alocare financiară de 644 de milioane de euro. Acum, pentru acest exerciţiu financiar, aferent perioadei 2021-2027, bugetul este unul uriaş, de 1,18 miliarde de euro”, a spus directorul ADR Vest.
Puţini la drumuri
Poate că unul dintre sectoarele foarte importante care aşteptau acest nou exerciţiu european este infrastructura rutieră. Dacă, pe exerciţiul financiar 2014-2020, din suma totală de 644 de milioane de euro, aproximativ 200 de milioane de euro mergeau spre finanţarea modernizării drumurilor, de această dată, din aproape 1,2 miliarde, doar 158 de milioane de euro ajung pe şosele. În schimb, cea mai mare sumă merge spre sectorul „Regiune inovatoare și competitivă”, care primeşte 236 de milioane de euro şi în cadrul căruia vor fi finanţate investiții care sprijină creșterea competitivității și digitalizarea întreprinderilor, dezvoltarea ecosistemului de inovare și a competențelor viitorului. O altă sumă mare, respectiv 194 de milioane de euro, va merge spre investiții pentru acces la educație de calitate, condiții moderne de învățare și pentru valorificarea potențialului turistic. 193 de milioane de euro vor finanţa investiții pentru creșterea calității spațiilor publice urbane, a obiectivelor de patrimoniu cultural și de infrastructură culturală publice. Câte 157 de milioane de euro vor merge pe alte două direcţii de finanţare: „Regiune verde”, în cadrul căreia se finanțează investiții pentru eficientizarea energetică a clădirilor și crearea de noi spații verzi şi „Regiune cu mobilitate mobilitate sustenabilă”, în cadrul căreia se finanțează investiții pentru creșterea capacității, calității și atractivității transportului public de călători. În sfârşit, „Regiunea Smart” va primi 34 de milioane de euro, bani cu care se finanțează investiții care sprijină digitalizarea administrației publice și utilizarea de tehnologii de tip Smart city pentru interacțiunea cu cetățenii și mediul de afaceri.
În schimb, dispare cu totul de la finanţare domeniul Sănătate, care, în acest exerciţiu financiar, nu primeşte niciun leu prin Programul Regional Vest.
Urmează ghidurile
Ghidurile de finanţare pentru fiecare direcţie în parte urmează să fie publicate de ADR Vest. Sorin Maxim, directorul agenţiei, a ţinut să precizeze faptul că, în acest nou exerciţiu financiar, se urmăreşte investirea banilor, nu cheltuirea lor. Practic, fiecare ban investit trebuie să aducă plus-valoare regiunii.
„Totodată, concomitent cu descentralizarea programelor europene de finanţare, ne dorim să scurtăm semnificativ perioada de evaluare şi contractare şi să simplificăm regulile şi procedurile”, a mai spus Maxim.
Citiți principiile noastre de moderare aici!