ARAD. Focul a cuprins una dintre camerele casei, electrocasnicele si mobilierul din incapere fiind si ele afectate de flacari. Pompierii Detasamentului de Pompieri Arad au fost chemati de proprietarul imobilului sa stinga focul. Femeia, sosita acasa de la serviciu, a vazut ca iese fum din casa si a sunat la 112. Pompierii au stins incendiul in aproximativ 45 de minute. Din fericire, flacarile au fost stinse inainte ca acestea sa cuprinda si restul casei. Incendiul a pornit, potrivit pompierilor, de la o scanteie care a sarit din soba pe covor.
O casa a luat foc, vineri dupa masa, pe strada Capitan Ignat
O locuinta situata pe strada Capitan Ignat a fost cuprinsa de flacari, vineri dupa masa, in jurul orei 16.00.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!