ARAD. Şapte noi investiţii pentru care Primăria Arad va aloca bani în acest an, conform previziunilor bugetare. Puţine în comparaţie cu anii trecuţi, dar totuşi nu lipsesc, ca pe la alte primării. Numai că unele dintre acestea s-ar putea lăsa cu scandal, în timp ce altele se vor alege cu susţinere unanimă. În ultima categorie intră, de pildă, construcţii noi la Unitatea militară din Gai şi realizarea de instalaţii de apă, electrice, termice, sanitare şi de gaz. Adică o investiţie în legătură directă cu Cetatea Aradului pe care Primăria speră să pună mâna în cele din urmă (dar nu înainte de a pune la punct Unitatea din Gai ce va fi dată la schimb pentru cetate). Reabilitarea instalaţiei termice şi a schimbătorului de căldură în plăci la Liceul Pedagogic Dimitrie Țichindeal va fi o altă investiţie care nu va atrage antipatii. E posibil ca nici bazinul de polo din Subcetate, propus şi el ca nouă lucrare în 2014, să nu atragă critici, deşi aici subiectul e cu siguranţă unul politic. E vorba, în fapt, de confinanţarea bazinului de polo, pentru care să aşteaptă în continuare (de ani buni) bani de la Guvern, aşa că pe temă ne putem aştepta la discuţii politice.
Pe lista propunerilor programului de investiţii pentru anul 2014 – lucrări noi se mai regăsesc şi amenajare trecere la nivel cu liniile de cale ferată strada Câmpul Liniştii, reabilitare străzi în municipiul Arad şi o lucrare care va fi una dintre cele mai discutate din acest an, fără doar şi poate: mansardarea Primăriei Arad, un proiect pe care ziarul nostru l-a prezentat deja.
Sticle, geamuri termopan şi jaluzele
Municipalitatea visa anul trecut să mansardeze Palatul Administrativ, la final podul urmând a servi drept birouri iar turnul drept veritabil punct de atracţie turistică. Totul, în schimbul a 6 milioane de euro. Investiţia era calculată să se întindă pe trei ani iar intervenţia la monumentul istoric cu o vechime de aproape 140 de ani ar urma să asigure creşterea spaţiului util al imobilului cu 2.500 mp. Un prim bai al proiectului era titlul, deloc inspirat, pentru că nu te duce defel cu gândul la ce se va întâmpla exact odată demarat acest proiect, ci doar la faptul că imobilul Primăriei va suferi… o mansardare.
Chiar şi în interiorul proiectului se vorbeşte de panouri de sticlă, geamuri termopan, jaluzele exterioare etc.
Consilierii au votat, oricum, anul trecut „Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii la acest obiectiv de investiţii cu caracteristicile şi indicatorii tehnico-economici aferenţi”. Cu specificaţia că finanţarea obiectivului se va face din fonduri ale bugetului general şi alte surse atrase în condiţiile legii…
Investiţii în continuare
Realizarea pistelor de biciclete pe faleza Mureş, relocarea Parcului Copiilor, realizarea pasarelei peste Mureş, reabilitarea termică a clădirilor, modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat, proiectare şi execuţie instalaţie de iluminat etc. sunt proiectele pe care Primăria le va continua şi doar în unele cazuri le va finaliza în acest an.
Citiți principiile noastre de moderare aici!