Un arădean de 28 de ani a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Arad, în vederea întocmirii actelor premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii flagrante de distrugere, după ce a fost prins în timp ce distrugea mobilierul urban din Parcul Europa. Individul a fost interceptat de către polițiștii locali arădeni cu atribuții de ordine publică duminică, în jurul orei 20:30, în urma unei sesizări transmise de un arădean la numărul DGPLA 0257 – 939.
Bărbatul și-a recunoscut fapta și a invocat o criză de nervi determinată de o problemă în familie. „Bărbatul a fost sancționat contravențional de polițiștii locali pentru nerespectarea prevederilor HCLM 162/2006 cu 2.000 de lei și a fost predat reprezentanților Poliției Municipiului Arad. F.C. va suporta, în continuare, rigorile legii în cazul în care municipalitatea va depune în acest sens o plângere privind infracțiunea de distrugere”, au declarat reprezentanții Poliției Locale Arad.
Trimite articolul
XL-ati controlat daca era drogat ?
Bine că nu a distrus una de pe Mețianu…….atunci trebuia să primească 6000 euro amendă…… e funcție de zonă ???