Zăpada a dat, din nou, bătăi de cap, atât şoferilor, cât şi echipajelor de la deszăpezire. După ce a început să ningă, s-au produs nu mai puţin de trei accidente, dintre care unul grav, din cauza poleiului şi a vitezei neadaptate la condiţiile de drum. Mai mult, incredibilul s-a produs în Arad. După ce două maşini au ieşit în decor de pe drumuri judeţene, echipajele de la deszăpezire au intervenit pentru… a le scoate din şanţ!
În control
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Drăgan, a efectuat ieri dimineaţă un control pe drumurile judeţene, pentru a vedea care este situaţia. „Am plecat la 5.30 dimineaţa. Prima intervenţie a început miercuri seara la ora 21. Cea de a doua, cu material antiderapant, s-a făcut joi, între orele 3 şi 4 dimineaţa. Au fost probleme la Iratoş, unde s-a format pod de gheaţă, unde a şi avut loc un accident, ciocnindu-se un autobuz cu un microbuz”, ne-a declarat Cristian Drăgan.
Intervenţie în şanţ!
O situaţie, oarecum tragi-comică, s-a petrecut pe drumul Arad-Şiria. „Firma Confort a intervenit cu utilajele pentru a scoate din şanţ două maşini care au derapat”, ne-a dezvăluit vicepreşedintele CJA. Oficialul a subliniat, însă, că situaţia din teren se schimbă în permanenţă, în sensul că 40 de minute după ce a trecut în verificare, pe drumul de la Ineu la Seleuş, unde situaţia era sub control, s-a petrecut un nou accident din cauza zăpezii.
300 de tone
La nivelul municipiului, s-a intervenit în 12 de ore cu aproximativ 300 de tone de material antiderapant, ne-a informat Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei. Totodată, au fost scoase pe străzile oraşului cinci utilaje de deszăpezire, respectiv, s-a lucrat cu 40 de oameni. „S-a intervenit conform priorităţilor: poduri, pasaje, artere în rampă, mai apoi pe celelalte artere, respectiv, intrările – ieşirile din oraş şi celelalte străzi foarte circulate din zona centrală. Faptul că a nins încontinuu a dus la o eficienţă mai scăzută a intervenţiilor, dar s-a intervenit în permanenţă”, ne-a declarat Corina Drăghici.
Cu lopata pe trotuare
„S-a intervenit şi manual, pe Podul Traian, respectiv, pe unele trotuare din centrul oraşului”, ne-a declarat Corina Drăghici. Printre trotuarele avute în vizor de echipele de la deszăpezire se numără cele din faţa Primăriei, respectiv, cele din apropierea parcărilor.
„Faptul că a nins încontinuu a dus la o eficienţă mai scăzută a intervenţiilor” – Corina Drăghici.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!