ARAD. Nu e ceea ce credeți. Este vorba de „Dernieres Nouvelles d’Alsace”, un ziar din Strasbourg, cunoscut în toată Franța după inițialele de pe frontispiciul instituției: „D.N.A.”. Ori, în redacția acestui jurnal francez, nu numai că a ajuns dar a și făcut un stagiu de pregătire profesională, o elevă dintr-un liceu arădean: Patricia Batki, din clasa a XI-a F a Colegiului Național „Moise Nicoară” Arad.
„Chemată” la D.N.A.
Totul s-a întâmplat în toamna anului trecut, la ultima ediție a Festivalului Internațional de Teatru Francofon „Amifran” de la Arad, când…
„Am fost rugată de doamna profesoară Adriana Filip să creez, cu ocazia concursului de Cultură și Civilizație Franceză, un scurt documentar video despre viața și opera dramaturgului Eugene Ionesco – își amintește Patricia. În ziua următoare, vis-a-vis de standul de cărți din holul teatrului, l-am cunoscut pe domnul Dominique Jung, care, arătându-se impresionat de rezultatul muncii mele, mi-a propus un stagiu la DNA, unde el este redactor-șef.”
După Charlie Hebdo
Stagiul de pregătire la DNA era programat în perioada 25 ianuarie – 7 februarie, adică la puțin timp după atentatul terorist de la redacția săptămânalului de umor „Charlie Hebdo”. Și, firesc, în contextul acelor evenimente devastatoare pentru presa franceză, Patricia se îndoia că invitația mai este valabilă. Numai că francezii au anunțat-o că este așteptată la Strasbourg. „Tocmai când credeam că va trebui să mă obișnuiesc cu ideea că planurile pe care mi le făcusem în legătură cu Strasbourg-ul nu vor mai avea loc – spune Patricia – doamna profesoară Filip mă anunță că nu există nicio schimbare în program și că sunt așteptată la redacție la data convenită. Nu voi uita niciodată sentimentul de ușurare și entuziasm care m-a încercat în momentul acela”.
Așa se face că în 24 ianuarie, la ora 4 dimineața a plecat, cu părinții, spre Franța…
Sejur la Strasbourg
„În 25 ianuarie, la ora 20, m-am prezentat în fața internatului Liceului „Marc Bloch”, adică locul pe care aveam să-l numesc Acasă pentru următoarele două săptămâni – își continuă Patricia povestea. Nu mi-am dat seama de aventura care mă aștepta până când părinții mei nu au plecat înapoi spre Arad.
Abia în acel moment am realizat în ce situație mă aflam: aveam 17 ani și eram singură în capitala Europei. Și totuși, acest gând nu a fost câtuși de puțin descurajator. De fapt, Strasburg-ul n-ar putea fi vreodată un loc înspăimântător, aș putea spune că e unul dintre cele mai primitoare orașe în care am fost vreodată datorită piețelor care încântă prin șarmul lor istoric (Piața Kleber – preferata mea pe timp de zi, Piața Guttenberg – preferata mea pe timp de noapte), a catedralei Notre Dame, care nu te lăsa niciodată să te pierzi datorită turnului ei imens ce te veghează nonstop oriunde ai fi și, nu în ultimul rând, datorită instituțiilor culturale care te întâmpină la fiecare pas (Opera din Piața Broglie, vechea universitate, Biblioteca Națională, teatrul).
Oamenii întărâtau oamenii să exprime sentimente pozitive, în special patiserii și bucătarii, care își întâmpină la orice oră clientela cu zâmbete sincere (motiv unic al orașului)”.
În redacția D.N.A.
„Redacția este împărțită pe trei niveluri, iar la etajul 2 lucram eu cu echipa media”, descrie Patricia «Dernieres Nouvelles d’Alsace». Am fost plăcut surprinsă să descopăr cât de săritori și plini de veselie pot fi oamenii din mâinile cărora primește voce orașul. Iar eu, eu eram protejata lor: aproape în fiecare zi plecam în misiune cu un alt jurnalist și lucram la un material video, care avea să însoțească articolul de pe site; ba, chiar mai mult, mi se făceau cadouri (ca reviste și cărți). Teoretic, căzusem în rai, eram bombardată din toate părțile de cultură și de noutate, având acces la documente la care nu oricine putea ajunge cu ușurință, ca, de exemplu, un număr al revistei «Charlie Hebdo», de care numai cei ce aveau abonament puteau sa se bucure, din cauza cererii (foarte ridicată), după atentat. Domnul Jung a fost ca un tată pentru mine în această perioadă. M-a cazat la mama lui în weekend, când internatul era închis, și s-a îngrijit mereu de starea mea, aranjând lucrurile mereu în așa fel încât să nu-mi lipsească niciodată nimic”.
Experiența franceză
„Această experiență – concluzionează Patricia – m-a ajutat să cresc atât intelectual (acumulând cunoștințe în acest domeniu și învățând să mă comport într-un mediu profesional) cât și personal, ajungând să-mi cunosc mai bine calitățile, să-mi găsesc limitele și să-mi observ reacțiile pe care le am în anumite situații.
În plus, am cunoscut anumite persoane care m-au marcat, devenind astfel modele pentru mine, cum este cazul domnului Jung, căruia îi voi purta mereu respect pentru tot ceea ce a făcut pentru mine, pentru devotamentul pe care îl are pentru meseria sa și pentru persoana care este.
Așadar, a fost o experiență care mi-a servit și știu că-mi va fi de folos și pe viitor, sau cel puțin, ea mi-a oferit amintirile unui oraș frumos și a unor persoane admirabile vor ocupa mereu un loc special în sufletul meu”.
În limba lui Moliere,
La „DNA”, Patricia Batki a publicat un interviu cu d-na Fabienne Keller, fostul primar al Strasbourg-ului (pe tema Conferințelor Cetățenești organizate de actualul primar al orașului, Roland Ries); a realizat un video despre Olimpiada Meseriilor; a creat un documentar despre istoria și simbolurile Catedralei Notre Dame din Strasbourg (care urmează să fie postat pe site-ul redacției).
Citiți principiile noastre de moderare aici!