NĂDLAC. Femeia din Congo a fost depistată de poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, unde s-a prezentat pentru efectuarea formalităților, pe sensul de ieșire din țară, călătorind ca pasager într-un autocar înmatriculat în România. “ La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, călătorind ca pasager într-un autocar înmatriculat în România, o femeie care s-a legitimat cu un pașaport biometric eliberat de autoritățile din Franța. Cu ocazia verificării documentului, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între persoana prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări. În urma verificărilor s-a stabilit că persoana în cauză este cetățean din Congo, în vârstă de 41 de ani, care a intrat legal în ţara noastră în baza documentelor personale”, au transmis reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Arad.
De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, s-a prezentat la ieșirea din țară, în trenul care circula pe relația București Nord – Budapesta, un bărbat care la controlul de frontieră a folosit un document de identitate eliberat de autoritățile din Germania. “În urma controlului colegii noștri au sesizat faptul că persoana prezentă la control nu este aceeași cu cea inserată în fotografia din document, motiv pentru care i-a fost întreruptă călătoria și a fost condusă la sediul sectorului pentru cercetări suplimentare. La verificări, a fost stabilit faptul că persoana în cauză este cetățean din Afganistan, în vârstă de 24 de ani, ce intenționa să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen.
În ambele cazuri, lucrătorii noştri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au mai anunțat cei din cadrul STPF Arad.
Trimite articolul
XStiti cumva de-a cui sunt? Ca tare ma intereseaza…