Arad. 300 de fire de lalele au ajuns, cu ajutorul unui arădean pe nume Wail şi al cercetașilor din cadrul Centrului Local „Phoenix” Arad – Organizația Națională „Cercetașii României”, la spitalul din Arad.
Au început de la etajul cinci și au luat la rând saloanele unde au oferit fiecărei paciente internate câte o floare și un zâmbet. Nu au scăpat nici asistentele, doctorițele și personalul de sex feminin al spitalului, cu care s-au întâlnit.
„Un gest mic și un zâmbet din suflet pot face minuni. Mamele, bunicile și femeile din viața noastră merită să fie prețuite și respectate pentru tot ceea ce au făcut și fac pentru noi”, au declarat reprezentanții cercetașilor arădeni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!