Luni seara s-a încheiat cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Arădean de Muzică Vieneză care a avut, în opinia directorului Filarmonicii de Stat, Alin Văcean – exprimată, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă – un program dens, cu concerte reuşite.
Luna noiembrie – din câte ni s-a spus, cu acest prilej – va fi marcată în principal de o gamă variată de concerte, de la perioada barocă, purtând amprenta lui Johann Sebastian Bach, trecând prin perioada de vârf a artei bel-canto-ului şi a operei veriste, până la o călătorie în lumea jazzului şi încheind cu muzica Gospel şi Negro spirituals a sclavilor africani.
În două oraşe belgiene
To în această lună, în perioada 17-23 noiembrie, Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat din Arad în Belgia şi Ungaria.
Primul concert din cadrul turneului se va desfăşura în localitatea belgiană Heist op den Berg, la Cultuurcentrum Zwaneberg, în data de 19 noiembrie. Programul va începe cu intonarea de către orchestra simfonică arădeană a Imnului Europei, urmat de Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră „Imperialul“, Simfonia a V-a de Ludwig van Beethoven şi Rapsodia română nr. 1 de George Enescu.
A doua zi, orchestra se va deplasa la Bruxelles, unde va susţine un concert în sala Conservatorului Regal. Preludiile şi Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Franz Liszt, Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră de cameră de Dinu Lipatti şi Rapsodia română nr. 1 de George Enescu vor constitui programul concertului.
La Centrul Kodaly din Pecs
Ultimul concert al turneului va avea loc în data de 22 noiembrie, în localitatea maghiară Pecs, la Centrul Kodaly. Programul spectacolului va conţine aceleaşi lucrări interpretate la Bruxelles, la care se adaugă Mefisto Vals de Franz Liszt.
Toate cele trei concerte îl vor avea dirijor pe maestrul Valentin Doni, iar ca solist pe pianistul Sorin Dogariu.
Filarmonica are director validat
Se reia concursul la Filarmonica
Citiți principiile noastre de moderare aici!