ARAD. După veştile proaste care s-au ţinut lanţ, anul acesta, pentru comercianţii care au fost nevoiţi să-şi închidă afacerile din cauza pandemiei de coronavirus, vine şi o veste bună: facilităţile bugetare de care au beneficiat în perioada stării de urgenţă se vor acorda şi pe perioada stării de alertă. În şedinţa extraordinară de luni, consilierii locali municipali au aprobat, cu unanimitate, proiectul de hotărâre privind acordarea unor facilități la plata obligațiilor față de bugetul local pentru durata stării de alertă declarate în anul 2020.
Potrivit documentului, „pentru durata stării de alertă declarate pentru anul 2020, se acordă reducerea cu 50% a impozitului pe clădiri pentru clădirile nerezidențiale, în cazul contribuabililor care au fost obligați, conform legii, în perioada pentru care s-a instituit starea de alertă, să își întrerupă total activitatea economică”. De asemenea, „pentru durata stării de alertă declarate pentru anul 2020, se acordă scutirea de la plata taxei pe clădiri în cazul contribuabililor care au fost obligați, conform legii, în perioada pentru care s-a instituit starea de alertă, să își întrerupă total activitatea economică”.
La finalul şedinţei CLM, primarul Călin Bibarţ a subliniat: „Pentru cei care au avut afacerile închise în perioada pandemiei, cele două luni în care au beneficiat de unele scutiri de taxe şi impozite se reportează acum la toată perioada în care e starea de alertă. Cred că e o măsură necesară şi elementară pentru a-i ajuta şi în acest domeniu.”
FOTO: EMANUEL COTUNA
Citiți principiile noastre de moderare aici!