Peste patru sute de arădeni au solicitat intervenţia de urgenţă a cadrelor medicale în aceste zile, cele mai multe afecţiuni fiind cauzate de temperaturile mai scăzute. Cu toate acestea atât managerulServiciului Judeţean de Ambulanţă, Roberto Schill, cât şi medicul-şef SMURD Arad, Monica Puticiu, au subliniat că nu a existat o creştere alarmantă a solicitărilor din ultimele zile.
În limitele normale
„De vineri până luni dimineaţa am înregistrat 419 apeluri de urgenţă dintre care cele mai frecvente afecţiuni au fost: sindrom febril, colici biliare şi abdominale, afecţiuni cardio-vasculare. Numărul apelurilor este foarte puţin crescut faţă de alte sfârşituri de săptămână. Suntem în limitele normale pentru această perioadă”, a declarat Roberto Schill.
Cele mai afectate categorii de arădeni sunt copiii cu vârste sub trei ani şi persoanele ce au depăşit pragul de 60 de ani. În aceste cazuri existând şi riscul cel mai crescut al apariţiilor de complicaţii sau diverse afecţiuni de sezon.
Degerături doar la cei fără adăpost
Cele câteva cazuri de degerături din această iarnă au fost întâlnite cu precădere la oamenii străzii. „A fost vorba despre acele cazuri de arădeni care nu aveau o locuinţă şi dormeau sub cerul liber. În rest, nu putem spune că am avut cazuri deosebite cauzate de temperaturile sub limita îngheţului”, a punctat Schill.
Cât despre deplasarea salvărilor pe drumurile înzăpezite, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă ne-a dat asigurări că nu au fost întâmpinate probleme deosebite, toate autovehiculele sunt echipate cu cauciucuri de iarnă, sisteme de încălzire funcţionale şi lanţuri.
Sfaturi pentru arădeni
În această perioada, Roberto Schill, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, îi sfătuieşte pe arădeni să fie mai atenţi pe unde circulă, iar persoanele vârstnice să evite pe cât posibil deplasările prin frig sau staţionările prelungite afară.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!