Utilajele și muncitorii au spart aici de săptămâni bune. Problema pe care am identificat-o este că… nu sunt muncitori pe șantier. Foarte rar mai apar câte doi, trei oameni, odată la câteva zile, în rest nimic. „Reprezentanţii companiei de termoficare dau asigurări că vor remedia avaria semnalată nu mai târziu de finele săptămânii viitoare. Amploarea defecţiunii cât şi numărul mare de solicitări înregistrate în ultima perioadă, au impiedicat finalizarea lucrărilor într-un timp mai scurt. Aşa cum prevede legea, societatea va avea obligaţia de a readuce zona afectată la starea iniţială”, a declarat Ralu Cotrău, purtătorul de cuvânt al Primăriei Muncipiului Arad. Rămâne de văzut!
O lucrare „Made în România”
O lucrare „Made în România”
Este vorba de lucrarea de pe strada Ștefan Augustin Doinaș de la intersecția cu strada Corneliu Coposu, o lucrarea a celor de la CET Hidrocarburi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
2
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!