ARAD. Gânduri curate şi pline de dorinţa de a oferi zâmbete, de a da culoare vieţii unor copii ce au nevoie de ajutor şi de o rază de soare au fost împărtăşite cu ocazia lansării proiectului educaţional „O mână întinsă şi un zâmbet în plus”, organizat la Grădinița cu Program Prelungit „Piticot” Arad. Acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, șase grădiniţe din Arad s-au unit într-un gând de binefacere pentru a organiza un evantai de acţiuni comune umanitare, sociale şi culturale care se vor derula pe parcursul întregului an.
Scopul proiectului – promovarea valorilor morale în grădiniţele asociate, implicarea activă a acestora în acţiuni de voluntariat şi educarea spiritului de colaborare, întrajutorare, toleranţă reciprocă. Prof. Liana Saman şi Doiniţa Ţifrea au prezentat câteva din acțiunile proiectului: spectacole cu scop caritabil, activităţi creative, culturale, expoziţii cu vânzare, organizate în vederea oferirii unui zâmbet în plus pentru copiii Rozsa Mihai Alessandro (5 ani) din Nădlac şi Pleşca Bogdan (4 ani) din Arad.
La această lansare a proiectului au participat reprezentanți ai Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad – inspector şcolar general prof. Claudius Mladin, inspectori şcolari generali adjuncţi prof. Nicolae Pellegrini şi prof. Mihai Spânu, inspector şcolar pentru învățământul preșcolar prof. Emilia Soriţeu, reprezentanţi ai Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad, Palatul copiilor, Biserica Ortodoxă Şega 1, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.2 Nădlac, profesori universitari ai celor două universităţi arădene, reprezentanţi ai Clubului Rotary Arad, mass-media, cadre didactice şi reprezentanţi ai părinţilor din grădiniţele implicate, alături de coordonatoarele proiectului de voluntariat lansat cu această ocazie: prof. Tatiana Ifju – director Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.1 Arad, prof. Anişoara Cristea – director Grădiniţa cu Program Prelungit „Elefănţelul” Alfa Arad, prof. Flavia Dărău – director Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.14 Arad, prof. Nicoleta Peştean – director Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.15 Arad, prof. Camelia Moler – director Grădiniţa cu Program Prelungit „Căsuţa piticilor” Arad şi prof. Monica Răşinar – director Grădiniţa cu Program Prelungit „Piticot” Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!