Începând din următorul sezon rece, Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară (DDAC) Arad va pune la dispoziţia beneficiarilor Adăpostului de noapte un nou serviciu: hrană zilnică. Consilierii locali municipali au aprobat, în şedinţa de marţi, „asigurarea hranei necesare pentru beneficiarii serviciilor Adăpostului de noapte din cadrul Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad, pe durata sezonului rece, prin intermediul Cantinei Municipale Arad şi Regulamentul de furnizare a serviciilor sociale, privind acordarea unui număr de maxim 80 porţii zilnice de hrană, pentru beneficiarii serviciilor Adăpostului de noapte”. Finanţarea necesară se asigură de la bugetul local al municipiului Arad, prin bugetul DDAC, suma alocată fiind de 9 lei pentru o persoană.
Potrivit Regulamentului de furnizare a serviciilor sociale, DDAC va asigura, prin intermediul Cantinei Municipale, achiziţionarea materialelor necesare, prepararea şi transportul zilnic al hranei, la sediul Adăpostului de noapte.
Intrare în normalitate
„S-a mai dat hrană în Adăpostul de noapte pentru o perioadă foarte scurtă de timp, în anii 2001-2002. Având în vedere faptul că iarna aceasta şi iarna trecută au fost foarte grele, am făcut apel la diferite ONG-uri să ne ajute cu mâncare pentru beneficiarii Adăpostului de noapte. Era anormal ca noi, având cantină, să nu putem să le dăm o porţie de mâncare caldă. În urma propunerii noastre, s-a decis că trebuie să le asigurăm şi hrană pe perioada rece, adică în lunile decembrie-ianuarie-februarie” – spune Oana Pârvulescu, director al DDAC Arad.
Decizia consilierilor locali municipali este salutară dat fiind faptul că persoanele care beneficiază de serviciile Adăpostului de noapte se află în situaţii economico-sociale şi medicale deosebite, fiind de multe ori lipsite de orice sursă de venituri, hrană sau servicii medicale. În cursul sezonului rece, atunci când temperaturile exterioare scad sub pragul îngheţului, punând în pericol viaţa persoanelor fără adăpost, acestea apelează în număr foarte mare la serviciile Adăpostului de noapte. Dacă unele persoane rămân în adăpost doar pentru o noapte, pentru alte persoane, adăpostul este „acasă”. Iar acasă trebuie să şi pui ceva pe masă…
Citiți principiile noastre de moderare aici!