Din motive încă necunoscute, șoferul unui autoturism a frânat brusc, a intrat în derapaj și s-a răsturnat cu mașina în șanțul de pe marginea drumului. În autovehicul se aflau două persoane, un bărbat și o femeie. Victimele au fost rănite ușor, dar au ieșit singure din mașină, fiind conștiente.
La fața locului au fost trimise două echipaje: SMURD Arad, cu medic, și echipajul de prim ajutor de la Vladimirescu.
„Bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral și o contuzie toracică, dar ambele sunt leziuni minore, nu sunt de gravitate. Femeia a suferit contuzie toracică și a acuzat dureri de coloană. Ambele victime au fost transportate la Spitalul Județean pentru continuarea investigațiilor” – a declarat pentru Jurnal arădean/ Aradon, dr. Mircea Merea, director medical al Serviciului Județean de Ambulanță Arad.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Mândruloc, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ajungând pe liniile de tramvai și revenind, apoi, pe carosabil. În urma impactului, au fost accidentați ușor conducătorul auto și o femeie în vârstă de 39 de ani, soția acestuia, pasager pe scaunul dreapta față. Se continuă cercetările” – a declarat, pentru Jurnal arădean/ Aradon Lorena Radu, purtător de cuvânt al IPJ Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!