Practic, este vorba despre utilajele de gunoi achiziţionate deja în cadrul master planului de gestionare a deşeurilor. Dar, deşi au fost noi la momentul cumpărării, acestea staţionează de ani de zile, iar acum au nevoie de o verificare amănunţită pentru a intra în folosinţă. Suma pe care CJA estimează că o va cheltui nu este deloc una mică. Vorbim despre 51.900 de lei, la care se adaugă şi TVA. În contul acestor bani, firma care va prinde contractul va trebui să verifice şi, la nevoie, să repare opt autogunoiere cu volum utile de 16 metri cubi şi două autogunoiere cu volum utile de zece metri cubi. Ofertele pot fi depuse până în data de 13 martie, urmând ca societatea care oferă preţul cel mai scăzut să prindă acest contract. Utilajele de deşeuri vor intra în „pâine” în luna aprilie a acestui an, atunci când Sistemul de Management Integrat a Deşeurilor Solide va deveni funcţional în aproximativ jumătate dintre localităţile judeţului nostru.
O mică avere pe verificarea autogunoierelor
O mică avere pe verificarea autogunoierelor
Consiliul Judeţean Arad a lansat o ofertă în cadrul căreia caută o societate care să ofere servicii de întreţinere şi verificare tehnică a zece autogunoiere DAF.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
2
România
Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a validat, vineri, candidatura Laviniei Șandru pentru alegerile prezidențiale.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!