La fel ca toată ţara, şi Aradul s-a „aliniat” la importul de maşini la mâna a doua, aduse din Europa de Vest, maşini aruncate de rele de alţii, dar cumpărate de bune de noi. Vânzările de autoturisme second-hand au „explodat” în special din anul 2017, după ce taxa de înmatriculare a fost suspendată. Iar achiziţiile mai mult sau mai puţin reuşite se oglindesc în controalele efectuate de Registrul Auto Român.
Potrivit statisticilor instituţiei, în anul 2018, în Arad au fost verificate în trafic de către angajaţii RAR nu mai puţin de 626 de maşini. Dintre acestea, peste 27 la sută erau neconforme. Ce înseamnă asta? Înseamnă că prezentau diferite defecţiuni sau nereguli la instalația electrică de iluminare și semnalizare, la sistemul de reducere a emisiilor poluante, la punți, jante, anvelope și suspensie, la vizibilitate precum și la sistemele de frânare și direcție. Mai grav decât atât, şase dintre autoturismele oprite pe străzile din Arad prezentau pericol iminent de accident. Mai precis, era o chestiune de timp până când anumite piese cedau, iar producerea unui accident era inevitabilă.
Reprezentanţii RAR anunţă că, pe lângă aceste probleme de ordin tehnic, au fost descoperite şi alte nereguli, de această dată la documentele vehiculelor. Nu mai puţin de 12 dintre maşinile oprite în traficul din Arad aveau ITP fals, expirat sau chiar anulat. „În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în anul 2018 au fost aplicate 181 de amenzi contravenționale şi au fost retrase 180 de certificate de înmatriculare”, au anunţat reprezentanţii RAR.
Totuşi, dacă facem o comparaţie cu ceea ce se întâmplă la nivel naţional, putem spune că Aradul stă chiar bine. Pe parcursul anului trecut, RAR a verificat, la nivel naţional, 67.807 vehicule. În urma controalelor, s-a constatat cu aproape jumătate dintre acestea erau neconforme. Mai mult, în întreaga ţară, 3.500 de vehicule verificate tehnic prezentau pericol iminent de accident. Iar, dintre acestea, numai şase sunt din Arad.
În altă ordine de idei, în ceea ce priveşte cele 180 de certificate de înmatriculare retrase de către RAR Arad în urma controalelor din trafic, acestea pot fi redobândite doar după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanța RAR.
Citiți principiile noastre de moderare aici!