Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, „Noaptea Muzeelor” este un eveniment de succes european desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a 12-a ediţie. Mii de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene își aprind luminile și deschid porțile în aceeași noapte de sâmbătă, 21 mai. Milioane de europeni sărbătoresc cultura ieșind pe străzi în aceeași noapte, însoțiți de prieteni și familii. Anul acesta, evenimentul este sărbătorit de peste 3.000 de muzee din toată Europa.
Expoziţii şi evenimente
Complexul Muzeal Arad a pregătit pentru această noapte de sâmbătă, 21 mai. expoziţii şi evenimente, la care puteţi participa gratuit.
Astfel, la Palatul Cultural – Piaţa George Enescu 1, (între orele 20.00 – 02.00) puteţi vedea: • Expoziţia permanentă de istorie; • Expoziţia „Bizere – art&technology”; • Expoziţia „Tezaur 1848/49. Repere din Colecția de relicve a muzeului arădean”; • Expoziţia „Arad – 1989”; • Expoziţie şi instalaţie textilă „Mahrame: Portrete și Nume: Martiri ai regimului comunist”; • Prezentare și proiecţie filme documentare de etnografie; • Expoziţia „Un secol de istorie naturală. Comori ale patrimoniului arădean în colecţia Gimnaziului Superior Regal”; • Expoziţia „De la lemnul scobit la tezaur. Odissea unei monoxile”.
La Muzeul de Artă – Str. Gh. Popa 2-4, etaj 2 (orele 20.00 – 02.00): • Expozitia permanentă de artă europeană şi românească; • Expoziţia „Kuchi-e, Stampe japoneze din perioada Meiji”; • kinema ikon: serial/sezonul trei/ episodul 05: Bogdan Tomșa, Alien Armpit. Tot aici puteţi participa la: Workshop de gravură cu dr. Adrian Sandu – artist vizual la Complexul Muzeal Arad; • Ateliere de pictură și caligrafie pentru copii și adulți.
La Sala „Clio” – Str. Horia 10 (orele 20.00 – 02.00): • Expoziția „Arsenalul și Camera de arme a orașului Sibiu, perioada medievală și modernă, secolele XV-XIX”.
În judeţ
În „Noaptea Muzeelor”, la Muzeul oraşului Lipova/Casa Sever Bocu – str. Nicolae Bălcescu 21 (orele 18.00-24.00) vă aşteaptă: • Lansare de carte „Parfum de femei”, autor Ana Olimpia Niculescu; • Vernisaj expoziţie de lucrări – tehnica quilling „Flori multicolore”; • Ateliere pentru copii; • Concert de muzică folk: Pavel Filipaş şi Mihai Henţ; • Recital de poezie al Cenaclului Muza din Lipova.
Citiți principiile noastre de moderare aici!