ARAD. A sărit din lac în puţ, a terminat o pedeapsă, dar se apucă de alta. Fostul om de afaceri Gheorghe Medinţu a mai primit o lovitură din partea justiţiei. Acesta a fost condamnat la 7 ani şi jumătate de închisoare pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Procesul a fost finalizat la finele anului trecut, iar acum se continuă la Curtea de Apel Timişoara. Potrivit datelor din proces, Medinţu a fost trimis în judecată, alături de firmele SC Burgas Royal Invest SRL şi SC Exclusiv Real Investements SRL, fiind acuzat de multiple infracţiuni economice. Ca şi părţi civile s-au constituit Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Arad, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti.
Potrivit magistraţilor care au judecat cauza, Medinţu a fost condamnat pentru rambursări nelegale şi spălare a banilor. Judecătorii Tribunalului Arad au anulat mandatul de executare emis de Tribunalul Ialomiţa, mandat care l-a trimis pentru prima oară pe Medinţu după gratii, şi au emis acest nou mandat de executare. Din cei 7 ani şi jumătate de închisoare vor fi scăzute perioadele cuprinse între 17 februarie 2003 şi 23 iulie 2004, dar şi din data de 18 aprilie la zi.
Şi despăgubiri
Omul de afaceri arădean nu a scăpat doar cu închisoare, ci are de plătit şi nişte sume uriaşe către instituţiile care sunt parte civilă în proces. În solidar cu societăţile mai sus menţionate, Gheorghe Medinţu va trebui să plătească 912.661 de lei, sumă actualizată cu dobânzi şi penalităţi, acesta fiind prejudiciul calculat de către instituţiile statului. În plus, Medinţu este obligat şi la plata sumei de 1.400 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
CITESTE SI:
Un nou proces pentru Gheorghe Medintu
Citiți principiile noastre de moderare aici!