ARAD. Una în februarie, alta în iunie, iar a treia corecţie financiară aplicată Consiliului Judeţean Arad vine acum, în octombrie. Direcţia Generală Programul Operaţional Regional, Serviciul Constatare Nereguli şi Antifraudă, din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, a trimis o adresă către CJA prin care a anunţat că instituţiei judeţene din Arad îi va fi aplicată o corecţie financiară de 5 la sută dintr-un proiect cu finanţare europeană din cauza neregulilor descoperite. Plata sancţiunii financiare urmează să fie supusă votului consilierilor judeţeni în viitoarea şedinţă a CJA.
Situaţia este descrisă în documentele care însoţesc proiectul de hotărâre care va ajunge pe mesele aleşilor judeţeni: „Serviciul Managementul Spitalelor a analizat referatul nr. 23102/08.10.2020, al Președintelui Consiliului Județean Arad privind aprobarea plății sumei de 13.116,84 lei stabilită prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr.103322/28.07.2020, emisă de către Direcția Generală Programul Operațional Regional, Serviciul Constatare Nereguli și Antifraudă, referitoare la contractul de finanțare nr. 3502/03.12.20218, cu titlul „Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația județului Arad” POR 2014-2020, prin care Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad este înștiințat de aplicarea unei corecții financiare de 5% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente contractului Aparat Radiologie UPU (Valoare 267.690,20 lei, TVA eligibil)”. Practic, suma de 13.116 lei reprezintă 5 la sută din valoarea totală a proiectului.
Tot în aceleaşi documente ale Consiliului Judeţean ni se explică faptul că, în primă fază, aparatul de radiologie a fost achiziţionat, în anul 2017, din fondurile proprii ale CJA, iar în 2018 a fost solicitată o rambursare a sumei respective, din fonduri europene. Banii au ajuns înapoi în conturile Consiliului Judeţean la finele anului 2018.
Alte două
În acest an, Consiliul Judeţean Arad a mai plătit două corecţii financiare emise de către Ministerul Dezvoltării Regionale, tot pentru proiecte implementate cu fonduri europene. În luna februarie a fost restituită suma de 262.000 de lei, pentru nereguli descoperite la proiectul de înfiinţare a Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Arad. Apoi, în luna iunie, a mai fost restituită suma de 114.738 de lei pentru nereguli descoperite la implementarea proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în județul Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!