Sărbătoarea Kirchweihului, hramulbisericii romano-catolice, ce şi-a depănat duminică a 142-a ediţie, a fost un eveniment cultural tradiţional german la care a participat, cu bucurie, comunitatea sântăneană, la care au revenit cu emoţie zeci de familii de sântăneni care locuiesc în prezent în Germania sau în alte ţări.
Antonia Faulhaber din Ingolstadt cu Josef Höniges din Sanktanna, prima pereche de dansatori şi perechea a doua, reprezentată de Angela Horvath şi Alexandru Constantea au impodobit buchetele de rosmarin şi au condus alaiul spre biserica romano-catolică plină ochi de credincioşii care aşteptau cu nerăbdare perechile de dansatori în port tradiţional şi sărbătorirea a 25 ani de preoţie a preotului catolic de origine sântăneană Karl Zirmer.
După sfânta liturghie, alaiul a condus feţele bisericeşti şi oficialitaţile la casa parohială unde s-au dansat trei jocuri. Fanfara sântăneană cu melodiile tradiţionale de dans şi marş a constituit unul din punctele principale de atracţie şi a însufleţit manifestarea.
După-amiază, în jurul pomului împodobit, au dansat cu mic cu mare. După datină, prin discursurile prezentate, a fost subliniată impotanţa bisericii pentru sântăneni ca punte de conexiune între trecut, prezent şi viitor, ca simbol al unitaţii şi speranţei, dar au fost şi parodiate aspectele cotidiene.
Licitaţii tradiţionale
Prin licitaţie, Bleiziffer Ferdinand din Ingolstadt, Germania a câştigat buchetul mic de rosmarin, Kapes Anton din Munchen – Germania, a luat pălăria împodobită, iar la tombolă a fost câştigată o pălărie de către Emenet Stefan din Geresried şi un batic de către Kapes Fredi. Prin licitaţie, buchetul de rosmarin mare le-a revenit tinerilor Astrid Seifer din Sântana şi Horatiu Mocuţa, prima pereche a Kirchweihului de anul viitor. Distracţia a continuat cu balul, până dis-de-dimineaţă. Toată lumea s-a bucurat iar organizatorii – Forumul Democrat German Sântana, Sfatul Bisericesc, Şcoala Generală „Sfânta Ana” şi Primăria Sântana – au primit felicitari şi au propus ca pe viitor, în jurul acestui eveniment, să fie organizată o săptămână culturală şi sportivă.
„Brüder Metz Pokal”
Pentru că în Sântana handbalul este sport tradiţional, sâmbătă după amiază a avut loc şi turneul de handbal masculin „Brüder Metz Pokal”, la sala de sport a oraşului, sub coordonarea profesorului de sport Josef Höniges. La turneu au participat: echipa sântănenilor, echipa HOG Sanktanna din Germania, cu căpitanul Josef Budean şi echipa Clubului Sportiv „Avram Iancu” din Arad, care a câşitigat cupa.
JA -V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!