Un alt spaţiu, o altă atitudine şi, în sfârşit, zâmbete. E vorba de Filarmonica de Stat Arad şi angajaţii săi, după era Văcean. Patru ani de dictatură halucinantă au şters tot ce era frumos şi creativ de pe faţa instituţiei de cultură. Dar acum angajaţii săi promit o revenire în forţă. Au făcut-o cum nu se poate mai bine sâmbătă în Cetate, când oferta Filarmonicii de Stat Arad – rockul întâlneşte clasicul în inima Cetăţii Aradului – a adunat peste 3.800 de oameni în baza militară şi i-a făcut să plece pe mai toţi extrem de încântaţi de evenimentul la care au luat parte. Şi aşa va fi şi pe viitor, promite Doru Orban, directorul interimar al Filarmonicii, care a ţinut să spună câteva cuvinte înainte de evenimentul cu care se închide stagiunea 2015- 2016 a instituţiei de cultură – Messa da Requiem de Giuseppe Verdi, sub bagheta maestrului Roberto Salvalaio la Catedrala Catolică Sfântul Anton de Padova. Iar cuvintele au fost spuse chiar în catedrală, imediat după ce orchestra a finalizat una dintre repetiţiile pentru seara de joi, ultima din stagiune.
Doru Orban a ţinut să mulţumească tuturor, pentru că au rezistat ultimilor patru ani, că nu au renunţat să fie creativi şi că nu au compromis actul creaţiei în sânul Filarmonicii. „Le mulţumesc pentru că am pătimit împreună”, a spus Orban, care a mulţumit şi publicului, care a ţinut aproape de instituţia de cultură în toţi aceşti ani, şi presei, care nu a lăsat-o să moară. După ce a mai mulţumit şi celor de la Casa Armatei, şi militarilor, şi Consiliului Local şi celor două centre de cultură, directorul Filarmonicii i-a asigurat pe melomani că instituţia se va întoarce cu un concert de zile mari, probabil tot în cetate, după Zilele Aradului, că va păstra un climat de creaţie artistică în sânul instituţiei şi că actul cultural va continua la cele mai înalte cote. A amintit şi de ultimul festival la care Filarmonica a luat parte, cel de muzică americano-italiană de la Alba (Italia), unde prestaţia orchestrei a făcut ca instituţia să câştige titlul de invitat permanent al festivalului. Doru Orban a încheiat scurta sa poveste de final de stagiune amintind de Requiem-ul lui Verdi care va răsuna în Catedrala Catolică, joi, după ora 19.30.
Citiți principiile noastre de moderare aici!