Proiectul Domeniul Public, inițiat de Discuția secretă în colaborare cu Citizenit, Librăriile Cărturești și Cafeneaua literară Joy’s, ajunge la o nouă întâlnire. De această dată în fața celor interesați vor veni Ioana Cătălina Obreja, Dan Nicolo și Alexandru Higyed. Întâlnirea va avea loc la Cafeneaua literară Joy’s, sâmbătă, 11 mai, de la ora 19:00. Este cea de a patra întâlnire literară organizată în cadrul proiectului Domeniul Public. Seara de sâmbătă se anunță a fi una a lecturii și discuțiilor cu cei trei membri ai grupării timișorene Comuna 30.
Comuna 30 e un proiect care își propune să promoveze tinerii scriitori și să-i aducă în fața publicului printr-o serie de lecturi publice, seri de cenaclu și ateliere în mai multe locații din Timișoara și din regiune.
Citiți principiile noastre de moderare aici!