„Consiliul Județean investește în sistemul sanitar atât resurse financiare, cât și umane, pentru a aduce Spitalul Județean la un standard ridicat. Am suplimentat organigrama Spitalului prin înființarea unei noi linii de gardă pentru ca actul medical să fie cât mai aproape de nevoile cetățenilor”, a declarat, după şedinţă, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad. Cu această nouă gardă, în cadrul Judeţeanului vor funcţiona 38 de linii de gardă, astfel: 25 de linii de gardă destinate secțiilor și compartimentelor cu paturi; 2 linii de gardă destinate Laboratorului clinic de analize medicale și Laboratorului clinic de radiologie și imagistică medicală; 2 linii de gardă destinate UPU-SMURD și UPU-Punct de lucru Sântana; 9 linii de gardă la domiciliu.
„Conducerea Spitalului Judeţean Arad a solicitat înființarea unei noi linii de gardă în vederea asigurării corespunzătoare a continuității asistenței medicale. Având în vedere avizul favorabil al Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, consilierii județeni au aprobat această cerere”, au anunţat reprezentanţii CJA.
Trimite articolul
Xoameni buni spitalul este gol am vazut cu ochii mei si ei tot se plang ca nu au locuri , vaisamar mincinosilor, doar afara purtati combinezoane de ochii lumii inauntru nimeni doar masca si atat,,, minciuni
-
Spitalul e gol!
Indivizii muncesc pe brînci! O Vai’samar!
Secţia Boli Infecțioase Adulți Ortopedie??????????
Ce secția lu’ Pește mai e și asta, io n-am auzit de așa ceva în vreo 30 de ani lucrați în spital!!
Ori Contagioasele și-au rupt picioarele, ori Ortopedia s-a infectat, altfel nu poate fi!!!
Bravos CJA, Radiologia o tineti de ani de zile cu o linie de garda , un medic si doua asistente la doua etaje CT la parter si radiologia la etaj si asta in conditiile in care este singura linie de garda pe imagistica pe tot judetul. Spitalul arata exact cum ati promis in 2011 cand ati unit spitalele in Arad si le-ati desfiintat pe cele din judet.