Arad. Programată pentru marți, la ora 14:00, întâlnirea cu scopul de mediere a conflictului izbucnit între o parte dintre medicii de la Județean și conducerea unității sanitare a fost una foarte scurtă sau am putea considera că nu a fost (mai) deloc. La propunerea lui Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, reprezentanții medicilor protestatari s-au prezentat astăzi la întâlnirea cu managementul spitalului și Direcția de Sănătate Publică Arad. La întâlnire a fost însă prezent și Gheorghe Domșa, președintele Casei de Asigurări de Sănătate și coordonator al Grupului de Suport al Spitalului Judeţean în perioada pandemiei. Prezența acestuia i-a nemulțumit, însă, pe medicii protestatari, care i s-au adresat președintelui CJA cu solicitarea de a-l invita afară din sală pe președintele CAS, pe durata discuțiilor. Iustin Cionca a refuzat să dea curs cererii lor, moment în care toți medicii prezenți au părăsit sala.
Referitor la acest aspect, Iustin Cionca a făcut următoarele precizări:
„Așa cum am promis, am încercat să fac o mediere între medici, managementul spitalului și DSP. Din păcate, nu am putut da curs cererilor cadrelor medicale de a purta aceste discuții fără ca la ele să fie prezent și Gheorghe Domșa, care este, până la urmă, cel care și-a asumat coordonarea activității SCJU pe perioada pandemiei. Ba mai mult, urma să discutăm de acordarea acelor sporuri, a căror plată este asigurată de către CAS, prin urmare prezența sa la discuții era justificată. Vreau să precizez că sunt ales de cetățeni și în acest război voi fi de partea pacienților. Spitalul Județean trebuie, în primul rând, să mulțumească pacienții și apoi medicii. Avem un buget în care trebuie să ne încadrăm, atât cu plata cheltuielilor salariale, cât și cu acoperirea cheltuielilor administrative.”
Am încercat să-l contactăm pentru un punct de vedere și pe liderul sindicatului Camera Județeană a Medicilor Arad, Iosif Dorin Stepănescu, cel care este și semnatarul memoriului depus de către medici. Acesta ne-a transmis, însă, că nu dorește să dea niciun fel de declarații.
Accentul pe bani
Cert este, însă, că – deși în scrisoarea deschisă adresată luni presei, grupul medicilor protestatari susținea că nu tăierea sporurilor i-a determinat să protesteze, ci mai degrabă lipsa de comunicare din partea echipei manageriale – memoriul pe care l-au înaintat mai multor instituții demonstrează contrariul.
Memoriul depus vineri, 14 mai, la Spitalul Județean și înaintat spre știință Ministerului Sănătății, DSP Arad, CJA, Primăriei și Prefecturii Arad, face referire în cea mai mare parte la tăierea sporurilor.
„Ca urmare a adresei nr. 18942/06/05/2021 referitoare la hotărârea Comitetului Director al Spitalului Județean Arad din data de 28.04.2021, cu privire la reducerea cuantumului procentului acordat pentru calculul gărzilor aferente lunilor mai și iunie a anului 2021 pentru zonele verzi, la 40% în timpul săptămânii și 75% în timpul sărbătorilor legale și zilelor nelucrătoare, cu excepția ATI zona verde, vă aducem la cunoștință următoarele: considerăm o încălcare a prevederilor contractuale a întregii activități depuse de către colectivul medical al SCJU Arad în perioada pandemiei, dar totodată și o sfidare pentru că a fost elaborată în mod abuziv, unilateral si fără respectarea prevederilor legale de stabilire trimestrială a sporurilor, deoarece nu a fost redactată înainte de începerea trimestrului, ci în timpul acestuia. Această decizie are caracter de aplicare retroactivă, pentru o activitate planificată până în data de 25 a lunii aprilie pentru luna mai și a fost adusă la cunoștința cadrelor medicale în data de 10.05.2021, cu aplicabilitate din 01.05.2021.”
Discriminare
Este invocat și principiul discriminării în modul în care se face diferența acordării sporurilor pentru asigurarea gărzilor pe secțiile Covid și non-Covid, cu următoarele explicații, cum că ar exista o discriminare
„între medicii diferitelor specialități care prestează același tip de activități medicale în folosul pacienților, în cadrul SCJU Arad, spital suport Covid, indiferent dacă sunt sau nu infectați cu SARS-COV2, neexistând o limitare a actelor medicale în funcție de zone, ci în funcție de starea de urgență a pacientului!!!; între diferitele categorii de personal medical, care au un spor pentru prezența la serviciu în zilele de sâmbătă și duminică și sărbătorile legale de 100% și medicii de gardă, care desfășoară activitate suplimentară cu spor de 75%; – activitatea în gardă, indiferent de specialitate, implică diagnosticul și tratamentul pacienților în UPU independent de posibila infectare cu SARS-COV2;.”
Management defectuos – în urma articolului Aradon
Memoriul a fost depus după apariția pe Aradon și în Jurnal arădean a reacțiilor conducerii Spitalului Județean la protestul medicilor. Tot după apariția articolului nostru, par să fi apărut și acuzele de management defectuos cuprinse în memoriu, pentru că o parte dintre ele au la bază citate din declarația solicitată de noi și acordată de către managerul interimar al spitalului, Florina Ionescu. O altă parte dintre acuze se referă însă tot la modul în care a fost făcută tăierea sporurilor:
„nu s-a efectuat analiza SWOT care să stea la baza deciziilor mai sus menționate; nu am fost anunțați asupra analizelor ce au stat la baza acestei decizii; nu au prezentat procentul cu care s-a depășit anvelopa salarială (dacă s-a depășit) și ponderea cu care se remediază această depășire prin aplicarea strict a acestei măsuri; ce măsuri s-au luat pentru anularea sporurilor posibil ilegale acordate altor categorii de personal.”
Se simt amenințați
Cei 86 de medici semnatari mai invocă intimidarea personalului, percepută de angajați prin măsuri coercitive, inclusiv controale repetate și scăderi salariale nefondate, colaborarea deficitară și cu transparență redusă dintre conducere și colectivul medical, posibila compromitere a asigurării continuității actului medical mai ales în zona verde, din cauza numărului mai redus de medici care ar putea să o asigure.
Plângere prealabilă
Lista solicitărilor nu este foarte lungă și include, pe lângă lămurirea acordării sporurilor pentru gărzi, cererea de demitere a întregii conduceri a Spitalului Județean. În cazul nerezolvării solicitărilor expuse – termenul limită este fixat pentru data de 19 mai – acest memoriu este considerat plângere prealabilă, după cum se formulează în încheiere.
Memoriul integral depus de medici poate fi citit mai jos
Trimite articolul
XJos cionca, jos PNL și mafia lor care au distrus Aradul de peste 10 ani. Ce declarație de semidoct analfabet și populist ieftin are ciocan, cică el e de partea pacienților, pai și la ce deficit enorm de cadre medicale are Aradul (că toți medicii evită Aradul știind dezastrul de aici) și îți mai pleacă ăștia 90 atunci cine va trata pacienții? Că o să închideți spitalul județean daca mai pleacă 10 medici că nu se vor mai putea susține liniile de gardă.
-
Ii tratează dottore Falca
Conducerea spitalului se plange ca nu sunt bani dar au infintat linie de garda la sectia paleative. Aruncati cu bani aiurea va intreb oare chiar era necesar linia de garda la paleative….?
cioncaca e idiot a fost numit ls cja nu a fost ales de nici un cetatean cum sa declari asa ceva un tamplar conduce 100 de medici in ce tara mai auzi asa ceva?cioncaca e semianalfabet…
Sa primeasca bani da,Dar sa puna si osu la treba,sa fie la program iar bolnavul sa fie prioritar nu fuga,fuguta dupa venituri pecuniare….Banu ochiul dracului,loc caldut bne platit.Ar trebuiplatiti dupa coompetenta profesionala si nr de cazuri tratati,Ei ori consulta ori nu,banii vin…Sa se faca o departajare inter ei ,medici care muncesc si medici ce primesc bani nefacind nimic
Cred ca unora nu le pace sa fie controlati si verificati de cum isi fac meseria
oare de ce? D-aia !
Conflict major intre dsp si spital,ori timis demis,ori doamna.Si repede!
Felicitari Corpului Medical al UPU Arad! Nu va lasati intimidati de o mana de farisei, alesi de prostia aradenilor obedienti lui Falconetti, mafiotul care trage toate sforile in Arad si judet! Trebuie sa tina seama de doleantele D-voastre stimati medici, pana la urma!