ARAD. Oraşele şi comunele din peste jumătate din judeţ ar putea rămâne din nou fără operator de salubritate. Firma Consult Soc Centrum, care a fost amendată de Garda de Mediu pentru faptul că operează fără a deţine autorizaţie de mediu. Staţia de sortare de la Mocrea a fost închisă pentru acest motiv, iar firma a fost obligată să ducă deşeurile colectate din zonele 3 şi 4 la staţia de la Sebiş. Lucru care, conform informaţiilor pe care le deţinem, nu a fost pe placul patronilor firmei de gunoi. Între timp, Consiliul Judeţean a găzduit o şedinţă a ADI Deşeuri în urma căreia s-a decis demararea rezilierii contractului. Şi nu doar primarii din zona 3 au decis acest lucru, ci primarii din zonele 2, 3, 4 şi 5. Practic, în afară de zona 1, unde operează Retim, zonă care cuprinde partea de vest a judeţului, toate localităţile din restul judeţului au fost de acord să rupă contractul cu această firmă neserioasă. Numai că nici procedura de reziliere nu este atât de simplă. Şi, pentru a încerca să pună piedici intenţiilor primarilor, firma Consult Soc Centrum a început să trimită câte o maşină de gunoi prin localităţi, maşină în care sunt încărcaţi, de ici, de colo, câţiva saci de gunoi. Aşa s-a întâmplat marţi la Beliu, acolo unde autospeciala de deşeuri a ridicat gunoiul de pe câteva străzi, după care a abandonat operaţiunea.
„La noi era zi de ridicat gunoiul, dar nu a ajuns nicio autospecială”, ne-a spus Cornel Popa, primarul comunei Hăşmaş, o comună aflată în apropiere de Beliu.
„Aşteptăm rezilierea contractului şi declanşarea stării de urgenţă pentru a putea aduna gunoaiele de la oameni”, a mai completat acesta.
Problemele ridicate de această firmă de salubrizare nu se opresc, însă, doar în zona 3. După cum am scris şi într-un material publicat săptămâna trecută, comunele şi oraşele de pe Valea Mureşului se află în aceeaşi situaţie. Pentru a lăsa impresia că încearcă să îşi facă treaba, cei de la firma de salubritate trimit câte o maşină amărâtă care colectează 20-30 la sută din deşeuri. Şi cam atât. Situaţia petrecută la Bârzava, despre care am scris deja, s-a repetat şi în comuna Ghioroc. Primarul Corneliu Popi Morodan explică:
„Discuția stă așa: din şase mașini de gunoi pe care le au, sunt funcționale două. De aici problemele legate de colectare. Luni aveam zi de colectare în comună și ghiciți câte mașini au venit UNA, și aia mică, care a făcut Minișul și drumul județean până în centru la Ghioroc. A doua mașină care trebuia să facă Ghiorocul s-a stricat chiar în Ghioroc. Și a treia mașină ce trebuia să facă Cuvinul nu a venit că este stricată de trei săptămâni. Așa este, din păcate, toată zona noastră, toată Valea Mureșului. Administratorul nu a putut spune când se remediază problemele”.
Trimite articolul
XCe am invatat noi din situatia de data trecuta? Nimic! (mai ales Marinel). Din nou a castigat o firma de apartament, care cu cateva masini in leasing/inchiriate nu poate sa respecte contractul. Nu inteleg cum autoritatile judetene au primit la licitatie o firma fara autorizatie de mediu. Nu avea ce cauta.
Voi va bateti joc?la X34 si in colt la Sezatorii la Dinamo e dezastru.Bata va Dzeu de de de ordinari si nesimtiti.Ne infectati obligatoriu.Asa sa va fie si TOATA familia voastra-vinovatilor!!!!!