ARAD. Vidraru este denumirea celei mai noi străzi din cartierul Aradul Nou. Deocamdată e doar o propunere cuprinsă într-un proiect de hotărâre CLM aflat în procedura transparenţei publice.
Strada se află în proprietatea municipiului Arad, având categoria de folosință drum. Până acum, era înscrisă în CF cu o adresă greșită: strada Bicaz (care are o altă geometrie). Atribuirea noii denumiri – Vidraru – se face la cererea SC Lori Comimpex SRL și cu acordul Direcției Patrimoniu (Serviciului Evidență și Administrare Domeniul Public) din cadrul Primăriei Arad.
„Având în vedere faptul că amplasamentul străzii este situat într-o zonă în care mai multe societăți comerciale își desfășoară activitatea și faptul că în teren acest drum există de mai mult timp, este necesară notarea adresei administrative pentru întocmirea actelor și a contractelor cu deținătorii de rețele etc.” – arată reprezentanţii municipalităţii.
Strada Vidraru ar urma să fie introdusă în zona „D” de impozitare.
Transparenţă
Proiectul de hotărâre privind atribuirea de denumire de stradă în municipiul Arad, în interiorul cartierului Aradul Nou, este afişat la intrarea în Primăria Municipiului Arad. De asemenea, documentul poate fi consultat la adresa https://www.primariaarad.ro/dm_arad/portal.nsf/AllByUNID/transparenta-decizionala–2022-000189c6?OpenDocument și la Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5, luni, marți şi miercuri, între orele 8:30-15:30, joi, între orele 8:30-17:30, şi vineri, între orele 8:30-14:00. Până la 13 mai 2022, cei interesaţi pot depune în scris recomandări, sugestii şi opinii privind acest proiect la registratura Primăriei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!